Garda de Mediu Buzău îngenunchiată de Judecătoria Buzău

Sancțiunile date de Garda de Mediu Buzău celor care încalcă legislația de mediu reprezintă pierdere de vreme atât pentru comisari, dar și pentru cei care se plâng și semnalează astfel de fapte. Instanța de la Judecătoria Buzău a anulat trei din cele patru procese-verbale, întocmite de comisarii de mediu în cadrul proceselor judecate în curs de un an, astfel încât doar o fundație a cărei reprezentant a uitat să treacă pe la Judecătorie a pierdut procesul.

Mărgărit GROSU

O instanță a Judecătoriei Buzău tocmai ce a decis să înlocuiască o amendă contravențională dată de Garda de Mediu în cuantum de 100.000 de lei cu sancțiunea avertismentului. De asemenea, instanța mai pune în vedere contravenientului ca pe viitor să respecte dispozițiile legii. Frumos, elegant, cât de cât justiție, am putea spune. De bucurie contravenientul a dat drumul la toate utilajele din dotare și zgomotul produs în cartierul de locuințe este o ” încântare”. ”Ce să mai spunem? Mai rămânem pe aici”?, se întreabă plângând riveranii. Soluția dată de prima instanță poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la pronunțare.

Sancțiunea contravențională a fost dată de comisarii de la Garda de Mediu după ce un investitor a nesocotit dispozițiile date de încetare a activității. Se pare că acțiunile comisarilor de la Garda de Mediu reprezintă muncă în zadar, după ce tot o instanță de la Judecătoria Buzău a anulat o amendă de 30.000 de lei dată unui investitor care a încălcat legislația de mediu.

Iată ce spune soluția de azi:

12.04.2019
Ora estimata: 09:00
Complet: C19

Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite, în parte, acţiunea civilă având ca obiect „anulare proces verbal de contravenţie”, formulata de petenta SC SPAŢIAL ARHICONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu intimata GARDA NAŢIONALĂ DE MEDIU. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii aplicate petentei, prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria GNM nr. 12581/04.09.2018, în cuantum de 100.000 lei, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Buzău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12.04.2019. 
Document: Hotarâre  1842/2019  12.04.2019

Iată altă soluție:

01.10.2018
Ora estimata: 09:00
Complet: C27
Tip solutie: Admite plângerea
Solutia pe scurt: Admite plângerea contravenţională formulată de petenta SC ROXANA ELENA MARKET SRL, în contradictoriu cu intimatul GARDA NAŢIONALĂ DE MEDIU – COMISARIATUL JUDEŢEAN BUZĂU, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria GNM nr. 01923 din data de 15.06.2018. Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria GNM nr. 01923 din data de 15.06.2018. Exonerează petenta de la plata amenzii contravenţionale de 10000 de lei aplicată prin procesul-verbal contestat. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buzău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ., azi, 01.10.2018. 
Document: Hotarâre  5199/2018  01.10.2018

Iată și a treia soluție:

26.02.2019
Ora estimata: 09:00
Complet: C20
Tip solutie: Admite in parte plângerea
Solutia pe scurt: Admite în parte plângerea contravenţională formulata de petenta SC ROTARU ŞI FII SRL in contradictoriu cu intimata GARDA NAŢIONALĂ DE MEDIU având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie seria GNM nr. 12582/02.10.2018. Dispune inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate petentei, prin procesul verbal de contraventie seria GNM nr. 12582/02.10.2018in cuantum de 30000 lei cu sanctiunea avertismentului. Atrage atentia petentei ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Buzau, cererea de apel se depune la Judecatoria Buzau Pronuntata in sedinta publica, azi, 26.02.2019 
Document: Hotarâre  871/2019  26.02.2019

Se pare însă că este o mare problemă la Garda de Mediu. Din patru procese judecate anul trecut, având ca obiect plângere contravențională, trei au fost câștigate de petenți. Unul având o sancțiune de 10.000 de lei, al doilea cu o sancțiune de 30.000 de lei și al treilea, bomboana de pe tort, cu o sancțiune de 100.000 de lei. Doar unul singur a fost respins la primul termen, probabil cineva care nici măcar nu s-a apărat în proces, FUNDAŢIA SEMPER FIDELIS 2009.