La mulți ani militarilor, la mulți ani Armatei României!

25 OCTOMBRIE

– ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI în garnizoana Buzău –

 Luni, 25 octombrie, zi de mare sărbătoare pentru Armata României, în a doua garnizoană ca mărime a țării, Buzăul, a avut loc ceremonia militară organizată cu acest prilej.

La Cimitirul Eroilor din municipiu, militari activi, în rezervă și în retragere au fost alături de militari de Ziua Armatei. Invitați de seamă au ținut să aducă, prin cuvintele rostite, omagiile lor militarilor de ieri și de astăzi și instituției militare.

Astfel, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, președintele Consiliului Județean Buzău, ec. Petre-Emanoil Neagu, subprefectul județului, Marieta Boloș, s-au adresat asistenței, iar comandatul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Dragoș-Dumitru Iacob a dat citire mesajului Șefului Statului Major al Apărării cu acest prilej.

Ceremonialul a mai constat și într-un „Te Deum”, oficiat de un sobor de preoți și depuneri de coroane la Domul Central din Cimitirul Eroilor.

Ceremonia s-a organizat cu respectarea normelor naţionale referitoare la aplicarea şi respectarea măsurilor privind prevenirea şi limitarea infectării cu virusul                              SARS CoV-2.

La mulți ani militarilor, la mulți ani Armatei României!

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE