Campanie națională de împădurire

Costel Alexe – ministrul Mediului:

”În contextul declanșării stării de urgență climatică de către Parlamentul European, fiecare țară membră a Uniunii Europene trebuie să își asume o serie de măsuri specifice!

Este important ca România să aibă implementat un sistem funcțional și eficient de economie circulară, sau să vedem pe stradă preponderent mașini electrice, dar totodată ar trebui să ne gândim care este cea mai simplă soluție pe care o are atât statul, cât și proprietarii pădurilor private.

Nu trebuie să ne limităm sfera de acțiune doar la antreprenorii cu viziune, ori persoanele cu un venit considerabil mai mare decât marea majoritate a populației, ci trebuie să înțelegem că soluția legală și morală este:

ɪ̂ᴍᴘᴀ̆ᴅᴜʀɪʀᴇᴀ! 

Știm că se fură, că tăierile ilegale au atins o cotă alarmantă și lucrăm la foc automat pentru reducerea acestui flagel, dar cum rămâne cu tăierile legale care nu au fost urmate de o etapă firească, menită să asigure regenerarea naturală a pădurii.

 -52% din pădurile României sunt private, iar proprietarii au exploatat acele resurse lemnoase, însă nu au replantat copaci.

De aceea, vom transmite somații, urmate de sancțiuni, acelor proprietari care trebuiau să aibă în vedere că tăierea pădurii trebuie însoțită în mod firesc de regenerarea respectivei suprafețe în termen de 2 ani, ori, în cazuri excepționale, de 5.

Obiectivul meu pentru anul viitor este ca alături de echipa Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor să realizăm cea mai amplă campanie de reîmpădurire pe care a avut-o România.

Am trimis deja o informare direcțiilor silvice pentru a ne indica zonele unde ne putem implementa proiectul, alături de societatea civilă, dar apelând și la susținerea sectorului de antreprenoriat.

Ținta este de Zero tăieri ilegale de păduri și pentru asta este nevoie de un efort comun, al tuturor actorilor din societate!”

#FaptePentruMediu #ReimpădurimRomânia #StopDefrisărilor