GALERIE FOTO. E un loc unic în România, dar este lăsat de izbeliște

La aproximativ 40 de kilometri de stațiunea balneoclimaterică Sărăta Monteoru se află Tabăra de sculptură de la Măgura, cel mai mare ansamblu național de sculptură în aer liber din țară. Un muzeu în aer liber cum rar ți-e dat să vezi.

Pe scurt, tabăra de sculptură Măgura a fost organizată în perioada 1970 – 1985, iar inițiativa a aparținut sculptorului Gheorghe Coman, sprijinit de Uniunea Artiștilor Plastici din România, pentru a marca 16 secole de la prima atestare documentară a orașului Buzău.

Programul prevedea ca vreme de 16 ani, câte 16 sculptori, în fiecare an în majoritate alții, să vină la tabăra Măgura, în județul Buzău, unde, timp de două luni (august și septembrie), să creeze o sculptură, pe o temă la alegere, într-un bloc de piatră pe care îl primea prin tragere la sorți. În cei 16 ani, la Măgura au lucrat 163 de sculptori, în urma cărora au rămas 256 de lucrări în piatră, donate județului de către creatori, în cadrul unei festivități. Numele care i s-a dat taberei se datorează faptului că piatra folosită a fost procurată din comuna Măgura, această tabără situându-se, de fapt, în comuna Tisău, vecină cu Măgura.

Din păcate, sculpturile nu sunt marcate pentru ca vizitatorii să poată cunoaște autorul și titlul lucrării, iar turiștii au împânzit locul cu deșeuri. Grămezile de gunoi te întâmpină încă de la intrare și deși alții plătesc acum zeci sau poate chiar sute de milioane de lei pentru o sculptură, la Măgura statuile sunt abandonate naturii. Terenul de 21 ha, pe care se află lucrările, aparține Mănăstirii Ciolanu, dar acum este în administrarea autorităților culturale ale județului Buzău, care plătesc o chirie mănăstirii. Turiștii nu plătesc nimic pentru vizitarea ansamblului, dar nici autoritățile nu au făcut nimic pentru a mediatiza lucrările. La intrare, în afara unui panou care îți arată că ai ajuns la tabăra de la Măgura nu există nicio altă informație. Niciun ghid, niciun afiș care să explice ce înseamnă și cui aparțin lucrările. Asta în ciuda faptului că vizitatori sunt cu zecile. Toți însă nedumeriți de apariția măiestrelor lucrări. De altfel, autoritățile nu s-au ocupat nici de îngrijirea corectă a statuilor și pe alocuri unele au fost deja acoperite de mărăcini. Rămân așadar opere de artă valoroase, neglijate de autoritățile ignorante. Și dacă alte țări profită de apariția unor pietre, autoritățile din România sunt incapabile să profite de ceea ce au deja așa cum se întâmplă de fapt în toate domeniile.