Poarta de intrare în Ținutul Buzăului, frumoasa localitate buzoiană, Berca, a avut astăzi oaspeți de seamă. Președintele Consiliului Județean Buzău, însoțit de senatorul Lucian Romașcanu, deputatul Romeo Lungu, deputatul Laurențiu Țepeluș și subprefectul Constantin Cristea, au descins la Berca pentru a inaugura două obiective importante, realizate de primarul Ionel Dobriță și echipa sa la nivelul comunei. Este vorba de o sală modernă de sport din cadrul Liceului Sf. Sava și un sediu modern al Primăriei Berca.
Președintele Consiliului Județean Buzău a fost impresionat de munca depusă de edil și a echipei sale din Primăria Berca.
”Liceul Sf. Mucenic Sava din Berca are de astăzi o nouă sală de sport, iar primăria comunei Berca, un sediu nou!
Felicitări domnului primar Ionel Dobriță și întregii sale echipe pentru determinare, implicare și pentru că au dovedit că împreună pot implementa toate aceste proiecte, esențiale pentru dezvoltarea durabilă și armonioasă a comunei Berca”, a declarat Petre Emanoil Neagu, într-o postare pe pagina sa media.