Comisia tehnico-economică a Ministerului Apelor și Pădurilor (CTE-MAP) a avizat joi, 30 martie 2017, șase studii de fezabilitate privind înființarea perdelelor forestiere de protecție a căilor de comunicație.
Avizarea studiilor de fezabilitate reprezintă primul pas în realizarea perdelelor forestiere de protecție. În perioada imediat următoare se vor elabora proiectele tehnice, în baza cărora Romsilva va demara procedurile de expropiere. Acest efort se înscrie printre prioritățile stabilite prin Programul de Guvernare. Realizarea perdelelor forestiere are un dublu rol, anume acela de a proteja căile de comunicații de efectele fenomenelor meteo severe și de a crește suprafața de pădure din România. De aceea, am cerut tuturor colegilor să deruleze procedurile cât mai rapid. Sperăm ca anul viitor, după finalizarea exproprierilor, să putem demara acțiunile de plantare și pe aceste suprafeţe”, a declarat Adriana Petcu, ministrul Apelor și Pădurilor.
Studiile de fezabilitate avizate joi fac referire la înființarea de perdele forestiere de protecție pe tronsoane ale drumurilor naționale DN2 și DN2b, care traversează județele Buzău, Brăila și Vrancea; unele dintre tronsoanele de drum fiind cele mai expuse intemperiilor, în special pe perioada iernii. Lungimea totală a perdelelor forestiere care urmează să fie înființate este de aproximativ 52,5 km, iar suprafața împădurită va fi de peste 157 ha. Valoarea estimată a lucrărilor de plantare este, în medie, de 4,3 milioane lei, la care se vor adăuga costurile de expropriere.
În aceeași ședință, CTE-MAP a avizat un proiect de reconstrucție ecologică prin împădurirea terenurilor degradate în comuna Cetariu, județul Bihor. În cadrul proiectului, va fi împădurită o suprafață totală de peste 72 ha, având o valoare estimată a investiției de 2,5 milioane lei.
Ministerul Apelor și Pădurilor va continua acțiunile de împădurire și creștere a suprafeței de fond forestier, în cursul acestui an.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.