Consiliul Judeţean Arad (CJA) a fost gazda semnării contractului pentru închiderea depozitelor de deşeuri neconforme din judeţul Arad, contract care face parte din mega-proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”.
Valoarea pentru care s-a semnat acest contract este de peste 5,2 milioane de lei, iar perioada pe care firma o are la dispoziţie pentru a finaliza lucrările este de 8 luni. La această perioadă se adaugă 12 luni, timp în care pot fi notificate defecţiunile descoperite de către CJA.
„Prin demararea acestui contract, Consiliul Judeţean Arad a mai făcut încă un pas în direcţia modernizării sistemului judeţean de gestionare a deşeurilor şi a adoptării standardelor şi practicilor europene specifice”, au spus cei de la CJA. Sistemul de gestionare a deşeurilor este un proiect finanţat din fonduri europene şi îşi propune realizarea unui sistem de colectare a deşeurilor, selectare a acestora şi reciclare a gunoaielor care pot fi reciclate. Valoarea totală a proiectului este de peste 122 de milioane de lei dintre care peste 112 milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile.
Sursa : www.aradon.ro
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.