
O fabrică de reciclare a sticlei a fost inaugurată la Buzău, în prezența primarului Constantin Toma și a vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre. Investiția este de 7,4 milioane de euro și a fost susținută din PNRR și Fondul de Mediu, după cum afirmă organizatorii evenimentului. Necesitatea acestei investiții pentru județul Buzău și pentru România este covârșitoare, după cum afirmă conducerea societății de reciclare, iar suma colosală ce a fost primită drept ajutor financiar de la stat și UE, justifică discursul. Pe teren lucrurile stau însă cu totul altfel. În primul rând potențialul de materie primă pentru activitatea unei astfel de societăți nu prea justifică investiția. MSD, o firmă de renume, cu o mare capacitate de procesare a deșeurilor din sticlă, nu prea are materie primă. În al doilea rând, firma a intrat într-un litigiu cu proprietarul terenului pe care este amplasată investiția, ceea ce a creat o stare de tensiune în societatea civilă.
Prin mesajul său postat pe pagina sa de socializare, vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre, spune:
”Am participat astăzi la inaugurarea ABS 2000 Glass Recycling Plant, o investiție de aproximativ 7,4 milioane de euro, dedicată reciclării sticlei și dezvoltării economiei circulare.
Inaugurarea a fost urmată de PRIA Glass Recycling Forum, un bun prilej pentru reprezentanți ai industriei, autorități și mediul de afaceri din România, Republica Moldova și Bulgaria să discute despre reciclare, investiții, tehnologii moderne și despre cum putem valorifica mai bine resursele pe care le avem.
Pentru Buzău, astfel de investiții înseamnă activitate economică și noi locuri de muncă. Înseamnă și un oraș care se dezvoltă și se conectează la direcțiile importante ale economiei europene.
Felicit ABS 2000 și PRIAevents pentru organizarea evenimentului și pentru alegerea Buzăului ca loc pentru o investiție atât de importantă pentru viitor”.
Ca și primarul Constantin Toma, Adrian Petre consideră că a fi ecologist și a susține economia circulară, înseamnă ca Buzăul să fie transformat într-un centru de reciclare a deșeurilor din întreaga țară sau chiar din întreaga lume. Și asta pentru câteva locuri de muncă.
REVENIM!
