
Trei proiecte de investiții finanțate din fonduri europene, în valoare de 36 de milioane de lei, pentru care vor fi semnate contractele de execuție, au fost anunțate de președintele Consiliului Județean, Lucian Romașcanu. Este vorba despre consolidarea și eficientizarea clădirii Serviciului Județean de Ambulanță, a Secției Exterioare a Spitalului Județean de Urgență Buzău de la Pârscov și a Centrului Militar Județean Buzău.
Pe ordinea de zi, a ședinței din luna martie, președintele Lucian Romașcanu a supus votului și proiectul de hotărâre care vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii administrative, situată în spatele Consiliului Județean, fostul garaj. Consilierii județeni au votat varianta revizuită a proiectului tehnic a devizului general, precum și aprobarea noilor indicatori tehnico-economici. Finanțarea a fost obținută în cadrul unui program coordonat de Administrația Fondului pentru Mediu.
Consiliul Județean a recepționat proiectul tehnic și detaliile de execuție, documentația ce a fost întocmită urmare a unei înțelegeri contractuale încheiate în primul trimestru al anului trecut. Noul proiect tehnic este, practic, o reactualizare documentației întocmită în anul 2023, când a fost semnat contractul de finanțare cu Administrația pentru Fondul de Mediu. „Față de momentul la care a fost realizată ultima actualizare a indicatorilor tehnico-economici, în noiembrie 2023, au fost publicate modificări legislative ale Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în materialele prezentate în cadrul ședinței din luna martie.