
„ORL și specialitățile de graniță”
În perioada 7-8 martie 2025, la Hotel Caro din București s-a desfășurat a XVII-a ediție a Forum ORL.ro, un eveniment emblematic în domeniul medical. Această manifestare științifică a avut ca temă „ORL și specialitățile de graniță”, un eveniment de referință dedicat celor mai recente inovații și cercetări în domeniul ORL. Organizatoarea forumului ORL.ro, ediția 2025, este Conf. Univ. Dr. Mădălina Georgescu, alături de Prof. Univ. Dr. Codruț Sarafoleanu.
Programul evenimentului a cuprins opt sesiuni de lucru, fiecare abordând teme de actualitate și fiind moderate de specialiști de renume. Printre sesiuni s-au numărat:
Sesiunea I – Patologie cervicală și laringiană, moderată de Conf. Univ. Dr. Daniela Vrînceanu;
Sesiunea II – Interferențe între specialități, condusă de Dr. Mihai Dumitru;
Sesiunea III – Patologia vestibulară, moderată de Conf. Univ. Dr. Mădălina Georgescu;
Sesiunea IV – Otologie, moderată de Prof. Univ. Dr. Cristian Mârțu;
Sesiunea V – Implant cohlear, moderată de Prof. Univ. Dr. Sebastian Cozma;
Sesiunile VI și VII – Rinologie, moderate de Prof. Univ. Dr. Codruț Sarafoleanu și Dr. Vlad Budu;
Sesiunea VIII – Interferențe între specialități, moderată de Prof. Univ. Dr. Alma Maniu.
Evenimentul a reunit numeroși profesioniști din domeniul O.R.L. și din alte specialități de graniță, oferind un cadru propice schimbului de cunoștințe și experiențe. Scopul principal al conferinței a fost îmbunătățirea calității serviciilor medicale, prin actualizarea informațiilor și consolidarea colaborării între specialiști.
Printre participanți s-a numărat și Dr. Vasilica Bâldea, medic primar O.R.L. – Spitalul Județean de Urgență Buzău – care a împărtășit câteva impresii despre eveniment:
Dr. Vasilica Bâldea: „Conferințele de acest tip sunt esențiale pentru dezvoltarea profesională continuă, mai ales în domenii medicale complexe precum O.R.L. Participarea unor specialiști de renume și abordarea unor teme diverse demonstrează importanța colaborării interdisciplinare în îmbunătățirea actului medical. Acest eveniment a fost extrem de bine organizat, cu teme variate, relevante și utile pentru practica medicală de zi cu zi. A fost o oportunitate excelentă de învățare și colaborare. Astfel de evenimente reprezintă un pilon important în perfecționarea continuă a specialiștilor, contribuind la progresul în domeniul O.R.L. și la oferirea unor servicii medicale de calitate superioară pacienților.
În fiecare lucrare prezentată transpare o echipă puternică și empatică. Colaborarea dintre colegi de aceeași specialitate sau de graniță, existența unui nucleu puternic, cu aceleași deziderate, uneori cu viziuni diferite dar cu aceeași dorință de a împlini optim actul medical.”
Compartiment Relații Publice,
Adriana Bunilă





