Investiție importantă la Unguriu

A fost predat, la începutul acestei luni,  amplasamentul pentru construcția unu peniteciar în comuna Unguriu de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

”Astăzi a fost predat amplasamentul în vederea începerii lucrărilor de construcție la Penitenciarul Unguriu, în prezența ministrului justiției, doamna Alina Gorghiu, a domnului primar al comunei Unguriu, dl Ciprian Tirizică, dar și a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, dl Dan Halchim.

Pentru comuna Unguriu, dar și pentru județul Buzău, este o investiție importantă prin impactul economic în zonă. Fie că vorbim despre noi locuri de muncă unde vor fi angajați și buzoieni, această investiție de peste 65 milioane de euro va atrage investiții în infrastructură și va fi o contribuție importantă la bugetul local.

Pe lângă cele 12 pavilioane pentru detenție, penitenciarul va avea și o clădire administrativă pentru personal, biserică, centru medical, precum și sală de sport și teren multifuncțional.

Penitenciarul Unguriu va avea 900 locuri de detenție în regim deschis și semi-deschis.Este prima unitate a sistemului penitenciar ce se construiește după 24 de ani”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.