Greenpeace România anunță o victorie pentru pădurile virgine: propunerea legislativă privitoare la serviciile comunitare de utilităţi publice a fost modificată astfel încât cele mai valoroase păduri ale României vor beneficia în continuare de teoretica protecție juridică. Miercuri, 16 mai, Camera Deputaților a adoptat legea pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006, forma finală urmând să fie promulgată de către Președintele României. Dacă inițial această propunere, sub pretextul extinderii, îmbunătățirii și renovării serviciilor de utilitate publică, permitea defrișări chiar și în pădurile virgine, forma votată de deputați în urma presiunilor exercitate de Greenpeace România și alte organizații de mediu, nu mai face referire la acestea. România adăpostește cele mai vaste păduri virgine din zona temperată a Uniunii Europene, protejate teoretic la nivel național, regional și european, însă sunt în continuare degradate, fie din necunoaștere, ori din lipsă de responsabilitate față de valoarea lor. În prezent, nu există un inventar oficial al acestora, termenul limită până la care Ministerul Apelor și Pădurilor și-a asumat identificarea pădurilor virgine potențiale din România expirând în urmă cu trei zile. Anul trecut, în lipsa oricărei acțiuni din partea autorităților în acest sens, Greenpeace România a realizat o hartă a pădurilor virgine potențiale. Greenpeace România reclamă calitatea procesului de elaborare a politicilor publice de mediu din cauza lipsei de transparență decizională.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.