Greenpeace România a adus soarele la Sibiu

Astăzi, Greenpeace România a amplasat un soare uriaș în Piața Mare din Sibiu, pentru a semnala importanța folosirii energiei regenerabile, curate.
Evenimentul face parte din campania Greenpeace «Energy Citizens», prin care pledăm pentru utilizarea energiei nepoluante și prin care susținem o descentralizare a producției de energie națională.
Greenpeace România cere liderilor țării și Europei ca fiecare cetățean și mică(medie) intreprindere care dispune (sau plănuiește să investească) în surse de energie regenerabilă, curată, să fie susținuți si să poată contribui la dezvoltarea infrastructurii energetice naționale. Scopul campaniei este în rând cu tinta propusă la COP21, de a limita încălzirea globală cu 1.5o C, atingând pragul de zero emisii intre 2030-2050.
Acțiunea a avut loc în Piața Mare, unde voluntarii și activiștii Greenpeace au amplasat 12 raze pentru a forma “SUN of SIBIU”. Pentru a demonstra că există alternative reale la energia poluantă, participanții la eveniment au fost invitați să își încarce telefoanele cu energie curată, la remorca solară Greenpeace adusă special pentru acest eveniment din Slovacia. Coordonatorii de campanii Greenpeace au oferit informații complete despre funcționarea trailerului, dar și despre campaniile Greenpeace din domeniul energiei, îndemnând participanții să semneze petiția pentru o tranziție rapidă spre energie curată https://act.greenpeace.org/ page/14644/action/1?ea. tracking.id=renewable_ro
Am ales Sibiul pentru a transmite un mesaj de susținere cu privire la angajamentul pe care Președintele Klaus Iohannis l-a luat, în numele României, prin semnarea acordului climatic de la Paris.
De asemenea, evenimentul a avut loc în contextul participării țării noastre la Conferința Climatică de la Bonn, Germania, din 6-17 noiembrie, prilej pentru România să rămână angajată pe drumul cel bun prin acțiuni rapide, ferme și ambițioase, care să limiteze efectele schimbărilor climatice prin favorizarea producției și consumului de energie regenerabilă, curată.
Dupa Paris si Barcelona, evenimente similare au avut loc în mai multe orașe europene – Budapesta, Ljubljana, Pernik si Bruxelles – în săptămâna 4-9 octombrie, pe fondul unor dezbateri legislative esențiale pentru viitorul energiei regeberabile și implicit pentru limitarea încălzirii globale. În România, evenimentul a fost realizat cu sprijinul Primăriei Sibiu.

FOTO atasate, VIDEO aici: https://wetransfer.com/downloads/2672eb5365d84befeca61641171d398820171009101617/685a6c

Be the first to comment

Leave a Reply