Mesajul Comisarului General al GNM, Bogdan Gheorghe Trif, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului

Dragi prieteni.
Ziua Mondială a Mediului, pe care o sărbătorim astăzi, reprezintă cel mai important eveniment de mediu organizat anual care este celebrat de întreaga Planetă. Marcarea acestei zile este bun prilej pentru noi, cei de la Garda Naţională de Mediu, de a atrage atenţia opiniei publice faţă de problemele de mediu şi asupra protejării şi conservării mediului înconjurător.
Anul acesta, tema propusă pentru marcarea Zilei Mondiale a Mediului este “Să ne conectăm cu natura!”. Este o temă care arăta îngrijorarea, la nivel global, faţă de faptul că în febra vieţii de zi cu zi uităm că suntem parte a naturii și că sănătatea noastră depinde de sănătatea mediului. Pentru a ne bucura cât mai mult timp de aerul curat, de apele limpezi, de verdele frunzelor și al ierbii trebuie să avem grijă ca viața noastră să nu afecteze factorii de mediu.
Oricâtă tehnologie ne-ar înconjura şi oricât de sălbatică poate fi goana după un profit imediat, nu uitaţi că, până la urmă, nimic nu se compară cu o ieşire la iarbă verde, cu o plimbare prin răcoarea unei păduri sau apa băută dintr-un pârâu rece şi limpede. Trebuie să avem grijă de ce avem, să conservăm natura sub toate aspectele ei şi mai ales să facem în aşa fel încât generaţiile viitoare să conştientizeze importanţa unui mediu de viaţă sănătos.
În acest demers este, însă, nevoie de efortul tuturor, atât al instituţiilor cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului, cât şi al iubitorilor de natură, să ducem mai departe lupta pentru păstrarea unui mediu cât mai curat.
Aş vrea ca împreună să conştientizăm faptul că viitorul nostru şi al copiilor noştri depinde de atitudinea fiecăruia dintre noi. Sunt convins că dacă ne vom reîmprieteni cu Natura, pentru noi, oamenii, lucrurile vor fi mult mai simple.
Comisar General,
Bogdan Gheorghe Trif

Be the first to comment

Leave a Reply