
NEHOIU
Cu o educație solidă și cu experiență administrativă, primarul Ionuț Milea s-a dovedit a fi cea mai bună soluție pentru dezvoltarea și progresul orașului Nehoiu. Datorită capacității sale de a implementa proiecte complexe și angajamentului față de comunitatea locală, acesta se prezintă drept un candidat credibil, integru și motivat.
Începutul te motivează mai mult emoțional, iar experiența îți sporește dinamica. Dar, ceea ce te susține și-ți conferă siguranță, este întotdeauna echipa. Una dintre cele două echipe ale mele este cea a PSD. Cea de-a doua echipă, dar cea mai importantă, este Orașul Nehoiu. Vă mulțumesc că sunteți alături de mine. Împreună vom continua să construim viitorul pe care orașul nostru îl merită!
În timpul mandatelor sale, a inițiat și implementat numeroase proiecte vitale pentru dezvoltarea și îmbunătățirea calității vieții în Nehoiu. Printre realizările sale notabile se numără reabilitarea și modernizarea infrastructurii medicale și culturale, facilitarea turismului și implicarea în proiecte de mediu și energie, precum modernizarea sistemului de iluminat public și promovarea de soluții energetice eficiente.
Cu proiecte aflate în implementare pentru reabilitarea infrastructurii medicale și a locuințelor, precum și pentru îmbunătățirea condițiilor de învățământ și dezvoltarea durabilă a orașului, Ionuț Milea demonstrează o dedicare continuă și o viziune orientată spre viitor pentru comunitatea sa.
Amenajare loc de joacă
Reabilitare Casa de Cultură „George Băiculescu”
Ionuț Milea, Primar Nehoiu
Proiecte realizate 2020-2024:
– Reabilitare, modernizare și dotare Centrul Cultural „George Băiculescu” și spații de joacă pentru copii în orașul Nehoiu.
– Construire și dotare centru cultural și spațiu de joacă pentru copii în satul Lunca Pripor, oraș Nehoiu.
– Construire și dotare centru cultural și spațiu de joacă pentru copii în satul Chirlești, oraș Nehoiu.
– Modernizare piață agroalimentară din orașul Nehoiu.
– Construire parcări zona Centru Civic.
– Achiziție aparatură medicală Spital Orășenesc Nehoiu.
– Reparație stație de oxigen Spital Orășenesc Nehoiu.
În mandatul 2020-2024, Primăria Orașului Nehoiu a semnat contracte de finanțare în valoare de peste 28 de milioane de euro, sumă istorică dedicată investițiilor după anul 1989.
Proiecte propuse pentru perioada 2024-2028:
– Drumuri de interes local în satele Chirlești, Mlăjet și Prund-Arsele, MDLPA, CNI.
– Dotare cu aparatură medicală și mobilier Spitalul Orășenesc Nehoiu, Ministerul Sănătății și buget local.
– Betonare străzi în orașul Nehoiu, buget local.
– Reabilitare pod Lunca Mare, CNI.
– Reabilitare pod Șețu, CNI.
– Reabilitare energetică clădiri publice: sală de sport Administrația Fondului pentru Mediu și buget local.
– Consolidare și reabilitare energetică clădiri publice: școala Prund, școala Mlăjet, atelier școală, cămin cultural Valea Nehoiului, cămin cultural Bâsca Rozilei, cămin cultural Păltineni, cămin cultural Mlăjet, centrală termică piață, Administrația Fondului pentru Mediu, CNI și bugetul local.
– Amenajare spații de parcare, buget local.
– Amenajare parcuri și spații de agrement în orașul Nehoiu.
– Reabilitare rețele termice în orașul Nehoiu, program termoficare și buget local.
– Reabilitare energetică blocuri de locuințe.
– Modernizare căi de acces cartier Piață, buget local.
– Refacere punte Prund-Arsele, buget local.
– Refacere punte pietonală Gară – Bădârleghi, buget local.
– Amenajare spațiu de agrement sat Mlăjet, buget local.
