Cumpără Românește – o inițiativă ce nu trebuie ratată

Premierul Marcel Ciolacu a lansat de la nivelul Guvernului României un site de promovare a produselor și serviciilor românești, o facilitate ce nu trebuie ratată. Inițiativa este uriașă, iar efectele ei se vor simți în timp. Nicio publicație pe domeniul economic nu poate rezista în mediul privat, iar sprijinul dat de Guvernul României pentru promovarea produselor și serviciilor românești este benefic atât mediului de afaceri, dar mai ales cetățenilor. Gestionat cu mare responsabilitate, site-ul cumpara-românește. ro va reprezenta o carte de vizită autentică pentru brandurile românești atât pe plan național, dar mai ales pe plan internațional.

”Suntem recunoscuți pretutindeni în lume pentru talentul, puterea și priceperea românilor. A venit momentul să probăm cu fapte că România are cu ce, România știe, România poate. De aceea, susținem inițiativele locale, produsele locale și producătorii autohtoni. Numai așa putem, împreună, să schimbăm România într-o țară mai bună și mai prosperă.

Pentru asta, cumpără românește!, se arată în deschiderea site-ului cumpara-romaneste.ro

Site-ul spune o poveste, inițiativa unor oameni cu viziune, întreprinzători, care și-au pus talentul și investițiile lor într-un plan. Cu multă trudă, cu tărie și consecvență, cei care sunt aici au reușit. Povestea lor este un exemplu, iar produsele pe care le-au adus pe piață le confirmă străduința. Dacă au reușit, trebuie să-i susținem cumpărând românește!

Şeful Executivului a arătat că „a cumpăra româneşte este cel mai autentic gest de patriotism economic”.

„A cumpăra româneşte înseamnă a ajuta firmele româneşti şi angajaţii lor. Înseamnă a susţine antreprenorii locali să creeze locuri de muncă şi să producă un plus de prosperitate în comunitatea lor. Înseamnă o şansă ca România să se dezvolte prin productivism, să-şi majoreze exporturile şi să reducă masiv importurile. Este momentul să demonstrăm că suntem pe deplin conştienţi de valoarea muncii românilor. Că ştim cu certitudine cât de gustoase şi sănătoase sunt produsele care folosesc reţete vechi, transmise din bătrâni. Că suntem mândri de antreprenorii şi firmele locale care au construit branduri noi şi care luptă, de la egal la egal, cu corporaţii de miliarde de euro. Iar cel mai simplu, dar şi cel mai eficient mod de a aprecia efortul, talentul, valoarea şi originalitatea este să transformăm un îndemn, CUMPĂRĂ ROMÂNEŞTE, într-o stare de spirit la nivel naţional!”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

La Buzău sunt multe branduri, care deși au atras atenția în mediul de afaceri pe plan național și internațional nu sunt promovate suficient. Exista în ultima vreme și o reticență a investitorilor de a-și promova produsele. De ce? De frica Guvernului! Ziariștii din acest domeniu știu bine ceea ce s-a întâmplat. Te promovezi, te controlez!, cam aceasta era zicala mai zilele trecute, până ce premierul a luat această decizie. Acum e liber de la Guvern, se poate spune, și mai mult, investitorii sunt încurajați să-și promoveze produsele. Vom scrie povestea fiecărui brand din Buzău, vom prezenta produsele și le vom arăta lumii întregi cu ajutorul site-ului cumpara-romaneste.ro.