150 de copii și 60 de adulți au strâns peste 800 de saci de gunoi în Bisoca

150 de copii și 60 de adulți au strâns sâmbătă, 24 aprilie, în Bisoca, peste 800 de saci de gunoi pe drumurile comunale și zone limitrofe într-o acțiune de ecologizare inițiată de Asociația Zestrea Bisoceană, în parteneriat cu Primăria Comunei Bisoca și Școala Gimnazială „Gheorghe Munteanu Mulgoci”.
Sub numele „Tu ce vrei să lași în urmă?”, a apărut în urmă cu 7 luni în județul Buzău o
mișcare de ecologizare și educație pentru protejarea mediului.
Această inițiativă a fost lansată de Alunis Art Center, Tinutul Buzăului, Better și Societatea
Exploratorilor, la care s-au alăturat organizații ce vor să ducă mesajul mișcării mai departe către
toți locuitorii comunității buzoiene. Asociația Zestrea Bisoceană, o organizație activă și implicată în promovarea zonei și a tradițiilor din Bisoca, alături de instituțiile locale, s-a alăturat campaniei din dorința de a aduce în atenția oamenilor necesitatea de a avea un mediu curat, de a proteja și a nu polua acel colț minunat de natură de la poalele munților. Astfel că acțiunea de ecologizare ce a avut loc în acest weekend a fost nu doar despre strâns gunoaie, ci despre conștientizarea în rândul copiilor și adulților a ceea ce noi lăsăm în urma noastră. A fost despre efectele poluante ale depozitării la întâmplare a gunoiului, dar și despre piedicile pe care le ridică în dezvoltarea normală a turismului local. Bisoca este o zonă cu potențial turistic în care au apărut în ultima perioadă inițiative ce își doresc revitalizarea spațiului local. O astfel de inițiativă este cea a Asociației Zestrea Bisoceană ce a creat primul hub țărănesc comunitar și o expoziție etnografice specific locală ce urmărește punerea în valoare a moștenirii satului românesc, a meșteșugurilor și a tradițiilor locale.

Asociația Zestrea Bisoceană a fost fondată în anul 2015 de către trei surori din Bisoca.
Născute în Bisoca, cele trei surori din familia Cășaru au studiat medicină veterinară, matematică și farmacie. Studiile și experiența le-au legat însă mereu de meșteșugurile, etnografia și folclorul local.

Află mai multe:
www.zestreabisoceana.ro