Primarul Buzăului guvernează după hotărâri adoptate în 1992

În lupta sa pentru putere, împotriva investitorilor privați, a justiției și a cetățenilor, primarul Buzăului, Constantin Toma, a găsit refugiul în legile date la începutul democrației românești, când normele comuniste se împleteau cu cele izvorâte din zorii democrației capitaliste. Este vorba despre o decizie luată peste noapte, prin care se reglementează circulația pietonilor și a mijloacelor de transport în Parcul Crâng. Surprins, ca de fiecare dată, de soluțiile date de instanțe care sancționează modul abuziv prin care conduce orașul, primarul a găsit de cuviință să pună în aplicare o hotărâre de CLM din 1992, pe care a actualizat-o pe baza altei hotărâri date în 1996. Și totul, pentru a se răzbuna pe investitorii din Parcul Crâng, care nu vor să-și închidă afacerile și să lase locul liber altor investitori agreați de primar. Pe marginea acestui subiect ar fi mult de scris. Am putea aduce în discuție principii și norme de drept. Am putea aduce argumente dintre cele mai credibile, dar cititorii sunt deja plictisiți de subiectul Toma, iar primarului nu-i pasă de lege, de argumente, de logică și nici măcar de bunul simț. El acționează din instinct, animalic. Vede dușmani peste tot și oportunități de afaceri asemenea. Și asta în condițiile în care acest om are mari probleme de credibilitate, probleme pe care le-a ascuns cetățenilor înainte de vot și pe care le ascunde și acum instituțiilor statului, în speță A.N.I. prin completarea deficitară a declarației de avere și interese.
revenim!

Be the first to comment

Leave a Reply