În data de 6 octombrie 2017, orele 13.30, Instituția Prefectului – Județul Buzău a convocat în ședință extraordinară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență,având în vedere avertizarea cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ și vânt puternic, valabilă pentru județul Buzău și alte 10 județe din Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea, dar și pentru Municipiul București, în intervalul 7 octombrie,ora 9.00 – 8 octombrie, ora 15.00. În același interval, pentru zona Carpaților Meridionali și de Curbură, este valabilă și o avertizare cod portocaliu de ninsori și viscol, în special la altitudini de peste 1600 de metri. Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Neron Lupașcu” al Județului Buzău a transmis Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență informarea meteo, cu solicitarea ca la nivelul unităților administrativ-teritoriale să fie asigurat serviciul de permanență pe durata avertizării cod portocaliu de vreme rea, iar la nivelul ISU Buzău se va activa Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției,începând cu data de 7 octombrie, orele 8.30, și până la expirarea avertizării, pentru monitorizarea și gestionarea situațiilor de urgență.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.