Cunoscută în mediul rural ca ” lămâiță” și este preferata copiilor pentru mirosul specific lămâii, Roinița este menționată de medicii greci și romani, după cum dovedesc scrierile lui Theophrast sau Varro care au trăit în antichitate. Aceștia spuneau ca roinița este cea mai buna plantă pentru bolile de inimă. La aceeași concluzie au ajuns și cercetătorii contemporani, care au făcut analize unor persoane cu afecțiuni cardiace, înainte și după tratamentul cu roiniță. Îmbunatățirea stării lor a fost evidentă.
Melissa este una dintre nimfele care i-au salvat viata lui Zeus iar când acesta a devenit stăpânul Olimpului, a făcut-o regina albinelor. Melissa înseamnă albina în limba greacă, iar în limbaj popular, melissa se mai numește „floarea stupului”, pentru că mierea din roiniță are un parfum aparte și foarte multe proprietăți curative.
Melissa conține o cantitate mică de ulei volatil ce miroase asemănător cu lămâia și are efecte extraordinare în cazul demenței severe – după cum arată un studiu efectuat pe 70 de oameni cu probleme grave de demență, pe durata a 4 săptămâni. Frunzele de roiniță au efect ușor sedativ și de ameliorare a stării de spirit, de aceea pot fi folosite pentru a trata problemele de somn, anxietatea, depresiile și traumele emoționale. Grecii numeau roinița încă de acum 2000 de ani „elixir de viață lungă”, datorită acțiunii ei benefice asupra oboselii intelectuale, a insomniei, a nevrozelor sau pentru calmarea tahicardiilor. Are efecte excelente contra insomniei și a migrenelor. Este un leac natural verificat împotriva asteniei de primăvară și împotriva asteniei în general. Preparatele din roiniță au efecte remarcabile în reglarea activității sistemului nervos. Sunt recomandate profilactic pentru afecțiuni cum ar fi pareza faciala, boala Parkinson (în faze incipiente), Alzheimer.
Se dovedește eficientă, de asemenea, în disfuncții gastrointestinale – flatulență, crampe și greață, mai ales când acestea sunt agravate de stres și tensiune. În colita de fermentație, roinița este unul dintre cele mai puternice remedii vegetale, inhibând dezvoltarea excesiva a bacteriilor de fermentație în colon, eliminând spasmele și diminuând inflamația.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.