
Romeo Lungu, Președintele PSD Buzău: „Independența lui Constantin Toma va fi testată în 2028.
Până acum, toate alegerile le-a câștigat cu PSD alături”
Constantin Toma spune că în 2028 va candida independent. Este alegerea lui și, până la urmă, 2028 va fi momentul în care această alegere va fi testată prin vot.
Totuși, când domnul Toma vorbește atât de des despre faptul că este „cel mai votat primar”, cred că merită să ne amintim un lucru simplu: Constantin Toma nu a ajuns acolo singur.
A candidat din partea PSD, a avut în spate una dintre cele mai puternice organizații politice din țară, a avut sprijinul colegilor, al consilierilor locali, al parlamentarilor, al primarilor și al guvernelor PSD. Au fost sute de oameni care au muncit în campaniile sale și zeci de mii de buzoieni care au votat inclusiv sigla de pe buletinul de vot.
E ușor, după trei mandate câștigate cu o echipă în spate, să începi să crezi că toate voturile au fost numai ale tale. Și e la fel de ușor să uiți de unde ai plecat și cine te-a susținut.
Independența este un test pe care domnul Toma îl poate da în 2028. Până acum, toate examenele electorale le-a dat cu PSD alături.
Eu nu am nevoie să îmi rescriu biografia politică în funcție de moment. Am fost doar în PSD, sunt în PSD și am trecut împreună cu acest partid și prin victorii, și prin perioade dificile. Cred în echipă și cred că niciun om politic, indiferent câte voturi obține, nu trebuie să ajungă să se considere mai important decât oamenii care au muncit alături de el.
PSD Buzău nu va începe astăzi campania pentru 2028 și nici nu va transforma următorii doi ani într-un război cu primarul municipiului. Avem o responsabilitate față de buzoieni. Consilierii PSD vor susține proiectele bune pentru oraș, așa cum au făcut și până acum. Interesul municipiului nu trebuie amestecat cu orgoliile politice ale nimănui.
În același timp, PSD Buzău va pregăti serios alegerile din 2028. Vom avea propriul candidat pentru Primăria Buzău și vom pune în fața oamenilor un om capabil să administreze orașul, să adune în jurul lui o echipă și să înțeleagă că succesul în politică nu este niciodată opera unui singur om.
Domnul Toma spune că va merge singur. Foarte bine. Atunci vom vedea și cât din formula de „cel mai votat primar” îi aparține exclusiv și cât a însemnat forța PSD Buzău. Momentan este, încă, membru PSD, și nu pot să nu mă întreb cum va împăca aceste două ipostaze în următorii doi ani.
Iar dacă mă uit la reacțiile buzoienilor din ultima perioadă, cred că 2028 îi poate oferi domnului Toma un contact foarte sănătos cu realitatea.
Până atunci, mai sunt doi ani de mandat. Buzăul are nevoie de administrație și de proiecte, nu de o campanie electorală începută cu doi ani mai devreme.
