
Președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, este îngrijorat de investiția ce se derulează pentru modernizarea drumului de acces către Vulcanii Noroioși. Mai bine zis, nu se derulează. Constructorul nu dă semne că ar începe lucrările, în timp ce presiunea financiară este foarte mare asupra bugetului instituției. Lucrarea este foarte grea și mai ales, greu de executat și garantat, pentru că se construiește pe un teren instabil. Este greu de asumat o astfel de construcție, iar experiențele anterioare îi determină pe specialiști să dea un pronostic greu de acceptat, pentru un constructor care se respectă. În cazul celui selectat acum, nu se prea pune problema mustrărilor de conștiință, pentru că nu are o imagine prea bună în acest domeniu.
Într-un articol publicat pe data de 6 noiembrie 2003, în ziarul ”Opinia”, aflăm că la Vulcanii Noroioși cad podurile. Pe atunci, președinte al Consiliului Județean Buzău era Viorel Constantinescu, cel mai mare expert din România în construcții. Era și el mirat, alături de constructori și buzoieni, de faptul că podurile, nou construite, se surpau peste noapte ca în povestea meșterului Manole. Ne întrebam atunci cu toții: De ce cad podurile la Vulcanii Noroioși? Din drumul construit atunci de firma S.C. CONFERIC S.R.L. nu a mai rămas nimic, și e greu de crezut că în urma investițiilor uriașe făcute acum, pentru modernizarea acestui drum, se va alege ceva.
AȘADAR: De ce cad podurile la Vulcanii Noroioși?

