Revitalizarea zonelor rurale ca alternativă la presiunea din marile orașe
”M-am întâlnit cu o doamnă directoare de liceu din Buzău și mi-a spus: „Nu mai vin copii din urmă! Nu mai avem copii!”. De luni de zile mă uit la datele despre natalitate în România și în Europa. Am citit studii, am vorbit cu specialiști, am analizat ce se întâmplă în Italia, Spania, Germania, țări unde fenomenul a început mai devreme decât la noi.
Concluzia mă urmărește: una dintre cauzele majore ale scăderii natalității este și criza locuințelor.
Pare banal când spui așa. Dar uitați-vă la mecanism:
Un tânăr de 28-30 de ani, cu un salariu mediu, nu își permite o locuință de familie. Cu chiria din orice oraș mare din țară vă garantez că nu poate strânge avansul pentru un credit. Astfel, rămâne la părinți sau în gersonieră. Așa amână tot: căsătoria, primul copil, al doilea copil. Iar timpul biologic nu așteaptă.
Cercetările lui Daniel Hess și studiile OECD pe Europa de Sud arată o corelație directă între prețul locuinței raportat la venit și decizia de a avea copii. Un studiu publicat în 2024 în revista „Population, Space and Place” arată că, după 2010, fertilitatea a scăzut mai mult exact în regiunile unde prețurile locuințelor au crescut mai mult. Cercetări similare confirmă același tipar în Germania, SUA, Hong Kong, Spania, Italia. Practic, oriunde prețurile locuințelor cresc mai repede decât veniturile, natalitatea scade. România se încadrează exact în acest tipar.
Aproape 4 milioane de români cu vârsta între 18 și 34 de ani locuiesc cu părinții. 6 din 10 tineri români stau în locuințe supraaglomerate. Bărbații români părăsesc casa părintească la 30 de ani, adică vârsta cea mai înaintată din UE.
O să spuneți: Și pe vremea noastră tinerii stăteau cu părinții și făceau copii.
În anii ’80, vârsta medie de plecare de acasă în România era 23-24 ani. Astăzi e 27,7 ani. Patru ani de diferență înseamnă patru ani pierduți din fereastra biologică.
Statul construia mult mai mult. Între 1965 și 1989, în România s-au construit peste 3 milioane de apartamente, multe pentru tinerii căsătoriți care primeau locuință în primii ani de la angajare. Astăzi statul construiește câteva mii pe an.
Locuința era ieftină raportat la salariu. Un apartament costa 3-4 ani de salariu. Astăzi costă 12-15, 20 de ani de salariu. Așteptările s-au schimbat și e normal. În anii ’70 trei generații într-un apartament de 2 sau 3 camere era acceptabil. Astăzi tinerii vor, pe bună dreptate, intimitate, spațiu pentru copil, condiții decente.
De aceea, săptămâna viitoare, în Comisia pentru afaceri europene unde sunt raportor pentru Locuințe accesibile, propun ca opinia Camerei Deputaților pe Planul european privind locuințele la prețuri accesibile să recunoască explicit legătura dintre criza locuințelor și declinul demografic.
Concret, cer:
- instrumente dedicate pentru familiile tinere , prin garantarea avansului pentru prima locuință familială, dobânzi subvenționate si sprijin progresiv corelat cu numărul de copii;
- mecanism de plafonare a chiriilor pentru tinerii sub 30 de ani;
- simplificarea și digitalizarea procedurilor de autorizare a construcțiilor, durata îndelungată de obținere a autorizațiilor reprezentând unul dintre principalele obstacole în creșterea ofertei de locuințe noi;
- sprijin special pentru tinerii din zonele cu deficit de personal, precum medici, profesori, cercetători;
- revitalizarea zonelor rurale ca alternativă la presiunea din marile orașe.
Locuința nu e doar un acoperiș. Este precondiția întemeierii unei familii. Avem obligația să acționăm în avantajul tinerilor țării și pentru creșterea natalității!
Continui să lucrez pe această temă. Aștept opiniile voastre,” a declarat Oana Matache pe pagina sa de socializare.