Şedinţa va avea loc la sediul Consiliului Judeţean Buzău din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 48, Sala „Dimitrie Filipescu” cu următoarea ordine de zi:
I. PROIECTE DE HOTĂRÂRE PRIVIND:
1. Aprobarea utilizării în anul 2018 a excedentului anual al bugetului propriu al județului Buzău rezultat la încheierea exercițiului bugetar la 31 decembrie 2017 – formă actualizată 8;
2. Execuția bugetului propriu al Județului Buzău pe trimestrul III 2018 pe cele două secțiuni;
3. Rectificarea a IX-a a bugetului propriu al Județului Buzău pe anul 2018;
4. Rectificarea a II-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Centrului Școlar de Educație Incluzivă Buzău;
5. Rectificarea a I-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Buzău;
6. Rectificarea I a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Muzeului județean Buzău;
7. Rectificarea a V-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Teatrului „George Ciprian” Buzău;
8. Rectificarea a IV-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău;
9. Rectificarea a V-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Spitalului Județean de Urgență Buzău;
10. Repartizarea unor sume din bugetul propriu al Județului Buzău pe anul 2018 pentru unele unități de cult religios recunoscute în România;
11. Aprobarea modificării Hotărârii Consiliului Județean Buzău nr. 146/2018 privind aprobarea alocării unor sume destinate finanțării activităților cluburilor sportive de drept public și privat înființate pe raza Unității Administrativ – Teritoriale județul Buzău, în semestrul II 2018;
12. Aprobarea alocării unei sume de la bugetul propriu al judeţului Buzău în vederea organizării şi desfăşurării unor acţiuni dedicate Zilei Naţionale a României – 2018 şi Sărbătorilor de iarnă;
13. Aprobarea Acordului de parteneriat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău și Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție pentru implementarea proiectului „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” – ID MySIMIS 127169, finanțat prin POCU;
14. Aprobarea parteneriatului dintre Consiliul Județean Buzău și Asociația Hair Redivivus ca și coorganizator al ediției 31 a Festivalului de muzică rock „TOP T 2018”;
15. Aprobarea participării Unității Administrativ-Teritoriale Județul Buzău, prin Consiliul Județean Buzău, în calitate de membru asociat, la Asociaţia „Grupul de Acțiune Locală Crivățul de Sud – Est”;
16. Aprobarea promovării de către Teatrul „George Ciprian” Buzău a proiectului „Legenda Marii Nașteri” în cadrul Programului „Europa Creativă, subprogramul CULTURA 2014-2020 – proiecte de cooperare în Anul European al Patrimoniului Cultural 2018”;
17. Actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile din Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului Buzău;
18. Aprobarea costului mediu lunar de întreținere, a contribuției lunare de întreținere și a baremelor de dotare specifice pentru persoane adulte asistate în Centrul de Asistență Medico-Socială Pogoanele din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău;
19. Aprobarea costului mediu lunar de întreținere, a contribuției lunare de întreținere și a baremelor de dotare specifice pentru persoane vârstnice și persoane adulte cu handicap asistate în căminele pentru persoane vârstnice și în centrele de recuperare și reabilitare a persoanelor adulte cu handicap din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău;
20. Stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Teatrului „George Ciprian” Buzău – funcții specifice familiei ocupaționale „Administrație”, potrivit prevederilor art. II, lit. „e” din Legea nr. 274/2017;
21. Aprobarea modificării numărului de personal, organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău;
22. Aprobarea unor modificări în statul de funcții al Spitalului Județean de Urgență Buzău;
23. Aprobarea modificării numărului de personal, organigramei și statului de funcții la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău;
24. Acordarea titlului de Cetățean de onoare al județului Buzău domnului Marin Dumitru;
II. INFORMĂRI, INTERPELĂRI
Art.2. Secretarul Judeţului Buzău va aduce la cunoştinţă publică prevederile prezentei dispoziţii.
BUZĂU , 24 octombrie 2018
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.