Ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana-Doina Pană, a participat, la invitația doamnei Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate și a domnului Karmenu Vella, comisarul pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, la a 4-a Conferință internațională ”Oceanul nostru”, organizată în perioada 5-6 octombrie, în Malta. Conferința, care a reunit delegații oficiale din peste 80 de țări, se înscrie în seria de evenimente organizate pe subiectul politicilor internaționale comune pentru oceane, 2017 fiind considerat anul maritim al Uniunii Europene. Lucrările conferinței au fost structurate pe 7 sesiuni: poluarea mediului marin; protecția mediului marin; securitatea maritimă; construirea unei economii albastre durabile; pescuitul durabil; impactul schimbărilor climatice asupra oceanului; buna guvernanță a oceanelor.
Uniunea Europeană a anunțat cu acest prilej 36 de acțiuni concrete pentru oceane sigure, protejate, curate și gestionate în mod sustenabil.
Aceste angajamente se cifrează la 550 milioane de euro. Este vorba, de exemplu, de măsuri pentru reducerea deșeurilor din plastic sau de un program de supraveghere a mediului marin prin satelit. În ceea ce privește plasticul, UE s-a angajat ca până la sfârșitul anului să nu mai folosească pahare din plastic de unică folosință la distribuitoarele automate din „toate clădirile și la reuniunile sale”. Doar finanțarea cercetării marine și maritime reprezintă în total 250 de milioane de euro. În cadrul sesiunii ”Protecția mediului marin”, ministrul Adriana-Doina Pană a menționat faptul că “În regiunea Mării Negre, România acționează ca un partener responsabil cu privire la implementarea strategiei marine.” De asemenea, ministrul Adriana-Doina Pană a folosit această ocazie pentru a reafirma angajamentul voluntar al României în acest domeniu, „O stare bună a mediului în regiunea marină a Mării Negre până în anul 2020”.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.