”31 mai este ziua în care Organizația Mondială a Sănătății împreună cu partenerii săi marchează Ziua mondială fără tutun, în încercarea de a atrage atenția asupra riscurilor pe care le prezintă consumul de tutun asupra sănătății.
Ziua mondială fără tutun a fost instituită printr-o rezoluție a OMS din anul 1987, iar începând de atunci, an de an, această zi este marcată printr-o serie de activități cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra pericolelor consumului de tutun, din cauza căruia mor aproximativ 6.000.000 de persoane anual.
Tema aleasă de Organizația Mondială a Sănătății pentru 2017 este “Tutunul – o amenințare pentru dezvoltare”. Prin intermediul acestei teme, OMS încearcă să scoată în evidență amenințările pe care industria tutunului le aduce dezvoltării durabile a tuturor statelor, inclusiv în ceea ce privește sănătatea și bunăstarea economică a cetățenilor.
Cred că avem datoria de a da un exemplu pozitiv, prin promovarea de măsuri și politici care să prevină efectele nocive ale consumului de tutun, oferind un mediu sănătos și o viață mai sănătoasă tinerelor generații”, spune Ana Birchall.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.