Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a semnat cu Compania de Apă Buzău și A.D.I. ”Buzău 2008” primul contract de finanțare, pentru județul Buzău, din cadrul POIM 2014-2020

 

Operatorul Regional Compania de Apă Buzău a obținut o primă finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). În data de 03.02.2017, Compania de Apă S.A. Buzău a semnat, alături de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și de autoritatea tutelară, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Buzău 2008”, contractul „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă apă uzată din județul Buzău, în perioada 2014-2020”, Cod SMIS 102541,proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune.

Contractul are o valoare de 9.909.808 lei, fără TVA, din care 85% sunt fonduri alocate de Uniunea Europeană, 14% fonduri de la Bugetul de Stat, iar 1% reprezintă contribuția autorităților locale.

Conform contractului de servicii pentru care s-a obținut finanțarea, încheiat în data de 27.05.2016, Asocierea ROMAIR CONSULTING S.R.L.-SEARCH CORPORATION S.R.L.–CONSULGAL-CONSULTORES DE ENGENHARIA E GESTAO S.A.reprezentată de liderul asocierii ROMAIR CONSULTING S.R.L. are ca principal obiectiv elaborarea documentațiilor necesare pentru accesarea fondurilor europene în vederea finanțării Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Buzău, în perioada 2014-2020.

În noua etapă de investiții, POIM 2014-2020, Compania de Apă S.A. Buzău va continua procesul de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aria de operare, pentru a asigura accesul la servicii de alimentare cu apă şi de canalizare, conforme cu normele europene privind calitatea acestor servicii.

 

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply