OMV Petrom nu a mai primit aviz de mediu pentru exploatarea petrolieră în renumita staţiune buzoiană Sărata Monteoru. Pe cale de consecinţă, Garda de Mediu a suspendat activitatea de exploatare în zonă. Este vorba, pentru început, de şapte sonde care vor trebui desfiinţate chiar dacă zăcămintele naturale sunt încă destul de mari. Directorul Agenţiei de Mediu Buzău, Ionuţ Apostu, ne-a declarat că situaţia, destul de tensionată, a fost declanşată de faptul că terenurile pe care sunt amplasate sondele au fost revendicate, iar proprietarii nu au ajuns la o înţelegere privind transferarea dreptului de folosinţă a terenului cu reprezentanţii OMV Petrom.
În aceste condiţii nu se poate elibera o autorizaţie de mediu. Comisarul şef al Gărzii de Mediu, Carmen Ichim, arată că întreruperea activităţii celor şapte sonde vizate, amplasate pe terenurile revendicate, ar putea aduce grave consecinţe asupra mediului. Însă, conform legislaţiei, lipsa avizului de mediu atrage automat suspendarea activităţii de exploatare.Se pare că litigiul este abia la început, iar presiunile au început deja să apară. Problema a fost direcţionată către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi se aşteaptă găsirea unor soluţii din partea forurilor competente.
revenim
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.