Mândria Buzăului ! Olimpicii au fost premiați de Consiliul Județean Buzău

Consiliul Județean Buzău a răsplătit elevii  care au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale, precum și pe profesorii care i-au călăuzit în drumul lor.  Au fost premiaţi 91 de elevi şi 48 de profesori din judeţ, suma totală alocată de către Consiliul Judeţean fiind 45.600 lei.   „Cred că noi, autoritățile locale și centrale facem prea puțin pentru învățământ, dar sper că lucrurile vor reveni la normal și vom investi unde trebuie”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.    Consiliul Judetean Buzău a acordat anul acesta câte un premiu în valoare de 600 lei pentru elevii și profesorii care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele internaționale. Olimpicii naționali au fost premiați cu sume în valoare de 500 de lei, 400 de lei şi 300 de lei pentru locurile I, II , respectiv locul III. 

„Excelența trebuie apreciată și răsplătită! Rezultatele obținute de elevii și profesorii buzoieni la olimpiadele naționale și internaționale ne reconfirmă faptul că județul Buzău dispune de o resursă umană valoroasă și foarte bine pregătită. Vă mulțumim că ați adus Județul Buzău pe podiumul învățământului românesc și internațional!”, a mai transmis președintele Consiliului Județean  Buzău, Emanoil Negu. 

Be the first to comment

Leave a Reply