Mesajul Comisarului General al GNM, cu ocazia Zilei Gărzii Naționale de Mediu

În acest an, pe 12 Martie, sărbătorim Ziua Gărzii Naționale de Mediu și 14 ani de la înființarea instituției. Este o zi în care ne dorim ca rolul și activitatea GNM să fie conștientizate și valorizate de fiecare dintre noi. În toți acești ani, ne-am străduit să fim eficienți în fața tuturor provocărilor legate de protecția mediului, poluare, gestionarea deșeurilor și conservarea biodiversității. Ştim cu toții că nu a fost ușor. De departe cel mai greu este să reușim schimbarea mentalității cu privire la protejarea mediului, să convingem atât cetățenii, cât și pe operatorii economici, să respecte natura și ne sprijine în lupta pentru păstrarea unui mediu curat și nepoluat. Cred, însă, că eforturile noastre încep să dea roade. Semnalele care vin din partea cetățenilor dovedesc un interes din ce în ce mai mare pentru problemele de mediu, iar mesajele pe care le primim zilnic arată că suntem pe calea cea bună.
Marcăm această Zi având în față numeroase provocări, într-un context dinamic, în care Uniunea Europeană are pe agendă numeroase probleme de mediu, iar comisarii GNM sunt chemați să facă mai mult, mai bine, mai eficient. Nu este ușor! Știu că există, încă, multe probleme legate de salarizare, de finanțare, de logistică. Suntem pregătiți ca, în acest an, să rezolvăm mare parte din ele. Misiunea noastră de a păstra sănătatea mediului din România ne îndreptățește să privim către viitor cu încredere și să avem convingerea că ÎMPREUNĂ vom reuși să depășim toate obstacolele!
Cu ocazia Zilei Gărzii Naționale de Mediu, urez tuturor celor implicați în protejarea mediului „La mulți ani!” și mult spor în activitatea pe care o susțin!
Comisar General,
Bogdan Gheorghe Trif

Be the first to comment

Leave a Reply