Școală nouă la Limpeziș inaugurată în prezența prefectului Carmen Ichim

Prefectul Județului Buzău, Carmen Ichim, a participat în data de 15 ianuarie 2018 la inaugurarea Școlii Gimnaziale din satul Limpeziș, comuna Movila Banului. După un amplu program de reabilitare, finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Programul Național de Dezvoltare Locală, această unitate de învățământ și-a redeschis porțile pentru un număr de peste 80 de copii de clasele I-VIII, găzduiți în ultimii câțiva ani în săli amenajate în incinta căminului cultural. Aceasta este cea de-a doua unitate de învățământ redată în folosință în ultimele luni de primăria localității, după ce în septembrie 2017 au fost încheiate lucrările de reabilitare și modernizare la școala din Movila Banului. Prefectul Carmen Ichim a felicitat autoritățile locale pentru proiectele derulate și a urat spor în activitate cadrelor didactice și elevilor care vor beneficia de noile condiții de desfășurare a procesului educativ.

Be the first to comment

Leave a Reply