”Hai să dăm mână cu mână la Muzeul Județean”

Comunicat de presă

            În anul în care se împlinesc 164 de ani de la Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, instituțiile de cultură subordonate Consiliului Județean Buzău vor relua programul cultural-educativ ”Hai să dăm mână cu mână la Muzeul Județean”, ed. a VI-a, după o pauză de doi ani generată de pandemia de coronavirus.

Desfășurată sub forma unui ansamblu de evenimente cultural-artistice, manifestarea are ca scop marcarea unuia dintre cele mai importante evenimente din istoria României moderne, Unirea Principatelor Române. Acum 164 de ani buzoienii luau parte la ceea ce se consideră a fi primul pas către înfăptuirea României Mari. Entuziasmul lor, marcat de presa momentului, ”a făcut mare impresie Măriei Sale Prințul”, ”în aclamațiile mulțimii, Cuza (intrând) în Catedrala Episcopală”. ”Seara, atmosfera în oraș a fost feerică, totul culminând cu rămânerea în oraș peste noapte a domnitorului”.

Acesta este contextul în care Consiliul Județean Buzău alături de Muzeul Județean Buzău, Teatrul ”George Ciprian” și Centrul Județean de Cultură și Artă vă invită să participați la programul din acest an. Evenimentele vor avea loc cu începere de la ora 10.30 la sediul Centrului Muzeal ”I.C. Brătianu” după următorul program:

– 10.30 – Deschiderea oficiala

-11.00 – Reenactment cultural – « Mari români»

– 11.20 – Hora Unirii

– 11.30 – Concert Ansamblul etnofolcloric „ Plăieșii“ și Ansamblul folcloric „ Plaiurile Mioriței“ Buzău. – Intrarea este gratuită

– 16.00 – Sala Mare a Consiliului Județean Buzău- Concert Ansamblul etnofolcloric “ Plăieșii” și Zinaida Julea .  

Accesul in sala se va face pe baza de invitații. Acestea vor fi ridicate in zilele de 17 și 18 Ianuarie in intervalul orar 10.00-14.00, in limita locurilor disponibile.

În ziua de 24 ianuarie vizitarea tuturor spațiilor expoziționale ale Muzeului Județean este gratuită.