Săptămâna Teatrului Tânăr – festivalul tinerilor artiști are loc săptămâna aceasta la Teatrul „George Ciprian” din Buzău

Săptămâna Teatrului Tânăr – festivalul tinerilor artiști are loc săptămâna aceasta la Teatrul „George Ciprian” din Buzău

Cea de-a IX-a ediție Săptămâna Teatrului Tânăr a început sâmbătă, 15 octombrie, la Teatrul „George Ciprian” din Buzău.

Evenimentul continuă cu spectacole pentru cei mici și cei mari, în fiecare zi, până pe 22 octombrie.

Festivalul care aduce spiritul tânăr în inima orașului Buzău în fiecare an, Săptămâna Teatrului Tânăr, se desfășoară săptămâna aceasta la Teatrul „George Ciprian”. Ducând mai departe tradiția celor opt ediții, evenimentul marchează ediția cu numărul 9 cu o selecție diversă de spectacole din întreaga țară.

Săptămâna Teatrului Tânăr a fost deschisă sâmbătă, 15 octombrie, de directorul festivalului Vlad Trifaș alături de prezentatoarea Bianca Cuculici. În continuarea discursului, a avut loc spectacolul „Chapter Two” de Neil Simon, regia Vlad Trifaș, o producție Asociația Sirius Art, care a surprins spectatorii cu povestea de dragoste dintre un scriitor și o actriță.

Dedicat tinerilor, dar și adresat lor, festivalul a organizat în primele trei zile, pentru adolescenții buzoieni, Atelierul de Fotografie și Imagine Teatrală, susținut de Vlad Trifaș. Atelierul a fost o demonstrație prin care arta, inspirația și abordarea conceptuală pot schimba aspectul unei imagini, a unui întreg film sau a unui spectacol de teatru.

„În acest spirit tânăr şi ludic găsim forme şi valenţe teatrale foarte interesante şi necesare în această perioadă. Nu cred că avem nevoie de teatru tezist, de teatru de autor, cu ghilimele de rigoare, în sensul rău al cuvântului, nu în sensul bun. Cred că avem nevoie de lucruri tinere şi reale”, a declarat Vlad Trifaș, regizor și directorul festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”.

A doua zi de festival a adus pe scena Teatrului „George Ciprian” spectacolul pentru copii „A II-a B”, creat de Oana Răsuceanu prin Asociația Culturală pentru Educație prin Artă. Cei mici au aflat povestea lui Gabi, o fetiță de 8 ani care descoperă cât de mult se schimbă lucrurile atunci când începi să crești.

În continuare, elevii Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău, membrii trupei Treivirgulăpaișpe, au jucat „Brainstorm”, o adaptare după Ned Glasier, Emily Lim și Company Three. Spectacolul a surprins viața complicată a adolescenților, care trebuie să facă față multor provocări: certuri cu părinții, teme, școală și tot felul de alte probleme.

Cea de-a treia zi din Săptămâna Teatrului Tânăr a adus în atenția publicului spectacolul „Vițelul de aur”, dramatizare de Eugen Gyemant după romanul lui Ilf și Petrov, în regia lui Radu Iacoban, producție a Teatrului „Maria Filotti” Brăila. O satiră la adresa comunismului, în care omul care se visează erou, începe să își recunoască vulnerabilitatea odată ce visurile i se adeveresc.

Săptămâna Teatrului Tânăr continuă până sâmbătă, 22 octombrie, cu spectacole din întreaga țară. Din program fac parte: „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, producție REACTOR Cluj-Napoca (marți, 18 octombrie, ora 19:00), „Omul care aduce ploaia” de N. Richard Nash, regia Vlad Cristache, producție Teatrul „Anton Pann” Râmnicu-Vâlcea (miercuri, 19 octombrie, ora 19:00), „Efecte secundare” de Lucy Pebble, regia Vlad Bălan, producție unteatru (joi, 20 octombrie, ora 19:00), „Tartuffe” de Molière, regia Vlad Trifaș, producție Teatrul „Regina Maria” Oradea (vineri, 21 octombrie, ora 19:00), „Cei trei purceluși” după Serghei Mihailov, regia Daniel Stanciu, producție Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești” (sâmbătă, 22 octombrie, ora 12:00) și „Vindecare”, un concert cu Alex Ștefănescu (sâmbătă, 22 octombrie, ora 19:00).

Biletele pot fi achiziționate online pe www.teatrulgeorgeciprian.ro sau la casa de bilete a teatrului.

Mai multe informații pe website și pe paginile de Facebook Săptămâna Teatrului Tânăr și Teatrul George Ciprian.