Directorul Direcției Silvice Buzău: Nu suntem pregătiți pentru un număr mare de urși

Constantin Moiseanu, directorul Direcției Silvice Buzău, este îngrijorat de evenimentele înregistrate în ultima perioadă de timp, când oameni și animale domestice au căzut pradă urșilor, care au ajuns în satele de munte părăsind arealul lor.

Cauza este una destul de cunoscută la nivelul autorităților publice, locale și centrale, dar mai ales la Ministerul Mediului, entitatea care gestionează fauna sălbatică la nivelul țării.

Singurul specialist în domeniu, cu adevărat credibil, Constantin Moiseanu, ne explică în termeni științifici cum s-a ajuns aici. Ne-a explicat cum trăiește și se înmulțește ursul, dar mai mult, ne-a explicat procesul de expansiune al urșilor către alte teritorii până atunci neatractive pentru aceștia. O lecție la care ar trebui să participe și reprezentanții autorităților publice locale și centrale, care strâng din umeri și caută soluții fără o justificare științifică. Cu atât mai mult, o lecție care ar trebui înțeleasă și de cei care se erijează în apărători ai animalelor sălbatice, fără să le înțeleagă modul de viață și comportamentul specific fiecărei specii.

Constantin Moiseanu, om al muntelui, vorbește cu respect față de urs. Este în vârful lanțului trofic, iar singurul său dușman este omul. Ursul are mai multe femele, ceea ce face să fie foarte productiv în arealul său care este bine delimitat. Intrușii, masculi sau femele, sunt eliminați imediat. Înmulțirea ridică probleme, pentru că puiul, deși este protejat până la vârsta de trei ani, este alungat după această perioadă. Are loc, așadar, o expansiune a unei familii de urși destul de numeroasă după numai trei ani, care trebuie să-și găsească un alt teritoriu în care să trăiască. Este de neconceput astfel, opinia prin care se arată că o soluție pentru limitarea expansiunii urșilor ar fi alimentarea acestora în anumite locuri din fondul forestier. Sau mai bine zis, urșii nu se amestecă, chiar dacă provin din aceeași familie după ce au fost alungați.

De aici trebuie să pornim la soluții prin care să îndepărtăm ursul din preajma oamenilor.

Cauza o cunoaștem cu toții: Înmulțirea excesivă a urșilor, ca urmare a prevederilor legislative care au culminat în anul 2016 prin interzicerea recoltării acestora.

Constantin Moiseanu consideră că ursul nu mai este o specie în pericol, iar prevederile legislative privind protecția acestei specii nu mai sunt de actualitate. De asemenea, consideră că reluarea acordării unor cote de vânat ar putea fi una dintre soluțiile care va readuce situația sub control, ținând cont de faptul că ursul nu are prădător. Mai mult decât atât, statul nu a investit bani în informarea cetățenilor din mediul rural cu privire la înmulțirea populației de urși și reacția aceastora în fața acestor animale. Nu a investit în acordarea unor facilități prin care să fie lipsiți de unele animale din gospodărie care devin prada urșilor și nici în amenajarea unor împrejmuiri corespunzătoare care să țină stavilă urșilor și altor animale sălbatice. În concluzie, demersurile legislative pentru ocrotirea populațiilor de urși nu au fost însoțite de fonduri și programe pentru informarea și protecția populației afectate de aceste măsuri. Este foarte ușor să strigi de la București: ” Lăsați urșii în pace!”, dar este foarte greu să faci acest lucru atunci când animalul furios își arată colții în mijlocul curții, după ce ți-a dărâmat gardul și a sfârtecat turma de oi.”

Acordarea unei cote de recoltare pentru această specie, așa cum a fost și înainte de implementarea prevederilor legale de protecție, ar fi justificată, ținând cont de numărul mare de urși și de necesitatea de migrație naturală a acestora. O altă soluție ar fi relocarea urșilor, care au ajuns să-și marcheze teritoriul în preajma locuințelor. Nici pentru această soluție, relativ ușoară, statul nu a investit nici în echipament și nici în specialiști. Este o soluție de moment, dar nu este o soluție durabilă. Ceea ce se întâmplă acum într-o anumită arie se va întâmpla peste câțiva ani acolo unde sunt relocați urșii. Și asta, din cauza faptului că urșii se înmulțesc foarte repede și nu au prădători.

La nivelul Ministerului Mediului în Situația derogărilor pentru specia urs brun (Ursus arctos), conform prevederilor OM 723/2022, la data de 19.09.2022 se prevede a se recolta un număr de trei urși la nivelul județului Buzău. Doar unul a fost extras, pentru că vânătorii se tem de neclaritățile apărute în legislația actuală privind protecția acestui animal.

Revenim!