Constantin Cotimanis deschide stagiunea la Teatrul „George Ciprian” Buzău

COMUNICAT DE PRESĂ

Constantin Cotimanis deschide stagiunea

la Teatrul „George Ciprian” Buzău

Teatrul „George Ciprian” invită publicul iubitor de teatru, dar nu numai, la spectacol! Deschiderea stagiunii 2022 – 2023 are loc pe data de 17 septembrie, atunci când publicul are ocazia de a re/vedea spectacolul O viață, o șosetă, un vis și o mașină de scris, cea mai recentă producție a Teatrului „George Ciprian” Buzău, spectacol ce a avut PREMIERA la finele lunii iunie 2022.

            Cei prezenți pe data de 17 septembrie, ora 18:00 au ozacia de a se întâlni pe Constantin Cotimanis, Iulia Dumitru, Diana Bagdasar și Victoria Bobu.

Spectacolul O viață, o șosetă, un vis și o mașină de scris este o comedie romanticăundeun jurnalist, care își petrece timpul pe propria terasă, scrie o piesă de teatru inspirată din întâlnirile lui cu 3 femei de tipologii diferite: o femeie cu moravuri ușoare, o tânără în căutarea unei cariere artistice și o profesoară divorțată! Mesajul piesei îndeamnă la a trăi clipa și a fi fericit!

„Mesajul spectacolului este pornit de la o poezie a lui Jaques Prevert care te readuce cu picioarele pe pământ. În piesă este o replica pe care eu o iubesc! << Principalul scop este să ieși fericit de acolo de unde ai intrat, cu sau fără voia ta. Esențial este să ieși fericit! >>” – Constantin Cotimanis

„Spectacolul O viață, o șosetă, un vis și o mașină de scris este o comedie romantică, o comedie care ne pune pe gânduri. Toată povestea este despre viață și despre faptul că trebuie să trăim viața din plin. Să nu o lăsăm să treacă pe lângă noi.” – Daniel Bucur – regizor

„Eu plâng de fiecare dată la mesajul final, care spune că: ,,Ziua este astăzi și momentul este acum!>> Să simțim totul acum, să nu lăsăm nimic pentru mâine, poimâine, pentru că apoi, după cum spune și Bebe Cotimanis, cafeaua se răcește părinții îmbătrânesc, copiii cresc.” – Victoria Bobu – actriță

Spectacolul O viață, o șosetă, un vis și o mașină de scris se joacă pe 17 septembrie, ora 18:00 la Teatrul „George Cirian” Buzău. Prețul unui bilet este de 40 ron – bilet întreg, 30 ron pentru pensionari – locuri limitate – și 25 ron pentru elevi sau studenți.

            Biletele se pot cumpăra ONLINE https://www.teatrulgeorgeciprian.ro/calendar.php sau de la Teatrul George Ciprian.

         Mai multe informații cu privire la spectacol și bilete găsiți pe www.teatrulgeorgeciprian.ro.

__________

Georgiana Vlădoiu

PR Teatrul „George Ciprian” Buzău

0733. 882. 156