Județul Buzău este mai bogat cu doi cetățeni de onoare

”Astăzi, ședința Consiliului Județean Buzău a fost specială prin prezența unor oameni deosebiți:

Județul Buzău este mai bogat cu doi cetățeni de onoare. Domnul Ștefan Iovan, care are un loc aparte în viața culturală a Buzăului. Fie că vorbim despre domnia sa ca scriitor, ziarist, eseist, producător TV sau editor, domnul Iovan și-a câștigat respectul și aprecierea tuturor. De asemenea, domnul Gheorghe Ciobanu, artist plastic ce a împlinit venerabila vârstă de 90 ani, cu numeroase expoziții naționale și internaționale, nu a încetat niciodată să ne surprindă cu lucrări deosebite, de o profunzime aparte.

Am oferit o Diplomă de excelență domnului Teodor Cârdei, care a surprins cu aparatul său cele mai frumoase locuri din județul nostru și promovează cu multă pasiune Buzăul și toate frumusețile sale.

Împreună cu domnul Jardan Viorel, președintele Consiliului Raional Strășeni, am semnat Acordul de înfrățire între Județul Buzău și Raionul Strășeni. Mă bucur că am avut oaspeți de peste Prut, cu care vom începe o colaborare foarte frumoasă.

Nu pot încheia fără să îi amintesc din nou pe Alexia Tatu și Gabi Caloian, precum și pe olimpicii noștri.

Mă înclin și vă mulțumesc tuturor pentru prezență și pentru ceea ce faceți pentru județul Buzău!”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.