Mesajul Comisarului General al GNM, cu ocazia Zilei Gărzii Naționale de Mediu

”Sărbătorim, astăzi, Ziua Gărzii Naționale de Mediu și 19 ani de la înființarea instituției, într-un context în care problemele de mediu sunt din ce în ce mai importante și mai provocatoare pentru noi toți. Pe de-o parte, oamenii sunt tot mai îngrijorați de starea mediului, mai ales în contextul pandemiei care a creat numeroase probleme legate de gestionarea deșeurilor și de poluarea aerului, pe de altă parte, există o presiune din ce în ce mai mare din afara țării, inclusiv din partea UE, pentru ca țara noastră să își respecte angajamentele de mediu. Pentru noi, cei care suntem chemați să fim prezenți acolo unde se impune sau unde suntem solicitați, și care trebuie să luăm măsuri, să facem față tot mai multor cerințe și să lucrăm tot mai mult și mai bine, această presiune este uriașă. Și asta în condițile în care există, încă, multe probleme legate de salarizare, de finanțare și de logistică. Da, suntem prea puțini și avem prea puține resurse și dotări pentru a rezolva toate problemele de mediu, dar cu toate acestea, dovedim în fiecare zi că reușim să facem față acestor probleme! De aceea, de ziua noastră, noi, cei care ne străduim zi de zi să fim la înălțimea așteptărilor cetățenilor, ne dorim ca rolul și munca noastră să fie conștientizate și valorizate. Dincolo de neajunsurile pe care trebuie să le depășim ca să ne continuăm activitatea, avem nevoie de ajutorul, de înțelegerea și susținerea cetățenilor pentru ca efortul nostru să fie mai ușor. Faptul că am devenit o instituție la care oamenii apelează tot mai mult, arată că suntem aproape de cetățeni și că eforturile noastre generează încredere. Iar meritul pentru aceste eforturi nu trebuie minimalizat. De aceea, vreau să mulțumesc tuturor colegilor pentru strădania, implicarea și responsabilitatea pe care le-au arătat în munca de zi cu zi și să îi asigur de sprijinul meu necondiționat în activitatea pe care o susținem. Am toată încrederea că, împreună, vom reuși să facem față provocărilor și să depășim toate obstacolele! Vă urez, tuturor, un călduros „La mulți ani!” și mult spor în tot ceea ce faceți!”

Comisar General,

Marioara Artemis Gătej