Direcția Silvică Buzău oferă spre vânzare pomi de Crăciun

Direcția Silvică Buzău vinde din Pepiniera din Simileasca brazi de Crăciun, dar și o gamă variată de arbori ornamentali la prețuri fără concurență. Pot fi achiziționate specii din Duglas verde la prețuri variind între 95 și 440 lei, în funcție de mărimea exemplarului dorit, Duglas brumăriu cu prețuri cuprinse între 143 de lei și 963 de lei, la înălțimea maximă de 6,5 metri, brazi cu prețuri de la 152 lei până la 773 cu înălțimea de 2,51 metri și molid la prețul de 189 de lei exemplarul. De asemenea găsim ienupăr la prețul de 152 de lei, tuia la preț de 41 lei, tuia galbenă la preț de 67 de lei, precum și alte varietăți ale acestei specii. Chiparosul de baltă cu preț de 34 de lei, salcia creață la preț de 38 de lei, salcia plângătoare la preț de 98 lei, arțarul la 152 de lei. O gamă variată de specii de arbuști ornamentali, dar și prețul de vânzare puteți găsi în tabelul de mai jos. Lucrătorii de la pepiniera din Simileasca vin în întâmpinarea clienților cu cele mai bune și profesioniste sfaturi pentru plantarea și întreținerea exemplarelor achiziționate.

Romsilva oferă spre vânzare, în acest sezon, circa 34 de mii Pomi de Crăciun

            În perioada Sărbătorilor de Iarnă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva oferă spre vânzare 33.996 Pomi de Crăciun, cea mai mare parte fiind recoltați din culturi specializate din pepinierele silvice proprii.

Din totalul Pomilor de Crăciun oferiți la vânzare în acest an, 22.551 sunt din specia brad și 11.445 fiind din specia molid sau alte specii de rășinoase. 70% din Pomi de Crăciun, respectiv 23.926 bucăți, provin din culturile specializate din pepinierele silvice ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în timp ce 10.070 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă.

Și în acest an, prețurile pornesc de la 15 lei pentru un Pom de Crăciun specia molid de până la 1,3 metri și ajung la 35 lei pentru cei din specia brad cu înălțimea între 2 și 3 metri.

Solicitările pentru exemplare de peste 3 metri înalțime sunt considerate comenzi speciale.

Pomii de Crăciun sunt vânduți de către ocoalele silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, iar persoanele fizice au prioritate la achiziționarea acestora. Dacă Pomii de Crăciun sunt vânduți de unitățile din subordinea Romsilva în piețe sau alte locuri amenajate, la aceste prețuri se adaugă și costurile de transport, manipulare și depozitare.

Pepiniera Silvică Simileasca, oferă spre vânzare pomi de Crăciun

Direcția Silvică Buzău, prin Pepiniera Silvică Simileasca, oferă spre vânzare pomi de Crăciun din mai multe specii și varietăți: 104 bucăți douglas verde cu înălțimea cuprinsă între 1,31 și 2,0 metri, 183 bucăți douglas verde cu înălțimea cuprinsă între 2,1 și 2,5 metri, 268 bucăți douglas brumăriu cu înălțimea cuprinsă între 1,31 și 2,0 metri și 630 bucăți de brad cu balot de pământ la rădăcină, așezați în recipient din plastic sau coșuri de nuiele, cu înălțimea cuprinsă între 1,31-2,5 metri.