Guvernul a adoptat Ordonanța care interzice punerea pe piață a anumitor produse din plastic de unică folosință

La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Executivul a aprobat astăzi, în cadrul Ședinței de Guvern, Ordonanța care interzice punerea pe piață a anumitor produse din plastic de unică folosință.
„Prin adoptarea acestei ordonanțe, completăm noul pachet legislativ pe deșeuri și ne
îndeplinim obligațiile asumate, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. De la
intrarea în vigoare a ordonanței simple care vizează produsele din plastic de unică
folosință, pentru anumite categorii de produse va fi interzisă punerea pe piață, iar pentru
altele vor fi aplicate ținte de reducere a consumului. Primele produse de plastic de unică
folosință care vor dispărea de pe piață sunt: tacâmurile, paiele, bețișoarele igienice
pentru urechi, farfuriile (inclusiv farfurii din carton cu folie de plastic), bețele pentru
baloane, recipientele pentru alimente din polistiren, cănile din polistiren, plasticul oxodegradabil. Aceasta este o măsură firească pe care România trebuia să o adopte, pentru
ca, ușor, ușor, aceste produse să dispară din viețile noastre și să fie înlocuite cu altele
care nu perturbă mediul. În privința stocurilor de produse de unică folosință pe care
comercianții din România încă le mai au, acestea vor putea fi epuizate. Interdicția
stabilită prin OUG se referă la punerea pe piață de noi produse de plastic din momentul
intrării în vigoare a prezentului act normativ”, a declarat ministrul Barna TÁNCZOS.
Obiectivele Ordonanței privind reducerea impactului anumitor produse din plastic
asupra mediului vizează prevenirea și reducerea efectelor existenței plasticului asupra
mediului, în special asupra mediului acvatic și asupra sănătății umane, precum și la
promovarea tranziției la o economie circulară cu modele de afaceri, produse și materiale
inovatoare și durabile, contribuind astfel la funcționarea eficientă a pieței interne. Prin
intermediul acestui act normativ se transpune Directiva 904/2019/UE.

În ceea ce privește reducerea consumului pentru alte bunuri de plastic de unică folosință,
până în 2026, în comparație cu 2022, România trebuie să adopte măsuri pentru o reducere
ambițioasă și susținută a consumului de produse din plastic de unică folosință.
Exemple de măsuri:
 obiective naționale de reducere a consumului (spre exemplu sticle si cutii din plastic,
caserole, capace etc.);
 alternative reutilizabile pentru consumator (spre exemplu ambalaje reutilizabile);
 interzicerea acordării gratuite de produse de unică folosință.
Legat de cerințele specifice ale produselor, de la 3 iulie 2024 pot fi introduse pe piață
numai recipientele pentru băuturi cu o capacitate de până la trei litri care au
dopurile/capacele din plastic atașate de ele, în timpul etapei de utilizare preconizată a
produselor.
De asemenea, începând cu 2025, toate sticlele PET introduse pe piață trebuie să conțină
plastic reciclat în proporție de cel puțin 25 %, și, începând cu 2030, procentul crește la cel
puțin 30 %.
Totodată, marcajul pentru produsele de plastic de unică folosință se aplică obligatoriu,
începând cu intrarea în vigoare a ordonanței. Marcajul are ca scop informarea
consumatorilor cu privire la prezența plasticului, impactul negativ al acestuia și modul de
gestionare corectă a deșeului.
De exemplu, categoria 1 vizează: absorbantele, tampoanele igienice și aplicatoare de
tampoane, șervețele umede și anume șervețele preumezite de îngrijire personală și de uz
casnic, paharele pentru băuturi. În categoria 2 intră produsele din tutun cu filtre și filtre
comercializate pentru a fi utilizate în combinație cu produse din tutun.
Ordonanța de urgență vine și cu noi reglementări privind răspunderea extinsă a
producătorilor. Astfel, aplicându-se principiul „poluatorul plătește”, s-au introdus
prevederi legate de scheme de răspundere extinsă a producătorilor, care să acopere
costurile necesare pentru gestionarea și curățarea deșeurilor și pentru măsurile de
sensibilizare menite să prevină și să reducă astfel de deșeuri.
Exemple de produse vizate: recipiente pentru alimente; pachete și folii; recipientele
pentru băuturi cu o capacitate de până la trei litri, inclusiv dopurile și capacele acestora;
pahare pentru băuturi, inclusiv capacele acestora; pungi de transport din plastic subțire,
șervețele umede; baloane; produse din tutun cu filtre și filtre comercializate pentru a fi
utilizate în combinație cu produse din tutun.

În ultimii 50 de ani, producția și consumul de plastic au crescut de 20 de ori și, se pare că
se va dubla, iar în următorii 20 de ani va depăși 600 milioane tone la nivel mondial. Doar
30% din plasticul din UE – care totalizează 25 milioane de tone anual – este colectat separat
și reciclat. Prin urmare, plasticul devine un pericol tot mai mare pentru flora și fauna
acvatică, el reprezentând 85% din deșeurile marine întâlnite pe plaje.