Succesul economiei circulare: Legi ferme și amenzi pe măsură

România închide două proceduri de infringement în domeniul managementului
deșeurilor


La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Executivul a aprobat în cadrul
Ședinței de Guvern, două acte normative în domeniul managementului deșeurilor: Ordonanța
simplă privind depozitarea deșeurilor și Ordonanța simplă privind modalitatea de gestionare a
ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje. Astfel, țara noastră își aliniază legislația națională cu
prevederile Pachetului pentru Economia Circulară, adoptat recent de Parlamentul European.
”Prin aprobarea Ordonanțelor de astăzi, România închide practic două cauze pentru care țara
noastră a fost pusă în întârziere de Comisia Europeană. Cele două Ordonanțe vin cu o serie de
restricții și obiective în privința depozitării deșeurilor dintre care, cea mai importantă, se
referă la depozitarea la groapa de gunoi a doar 10% din deșeurile municipale generate, obiectiv
stabilit pentru anul 2030. Restul de 90% va trebui să ajungă la reciclare și valorificare, conform
principiilor economiei circulare. Chiar dacă pare că mai este mult timp până în 2030, efortul
autorităților locale dar și al populației trebuie să fie unul susținut. Asta pentru că, politica
europeană este clară: cât mai puține deșeuri depozitate la groapă și cât mai multe reciclate și
reintroduse în circuitul economic. Actele normative prevăd și registre electronice prin care să
poată fi urmărită trasabilitatea fiecărui deșeu pus pe piața din România, dezvoltarea de
capacități de colectare, tratare și valorificare, promovarea de ambalaje durabile,
responsabilități care revin atât autorităților locale din România dar și producătorilor care pun
pe piață produse ambalate. Noi toți trebuie să înțelegem că drumul este unul singur: trecerea
la economia circulară” a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos.

Demnitarul a mai anunțat că, săptămâna viitoare, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor va
promova, în Ședința de Guvern, un proiect de OUG care va reglementa noul regim al deșeurilor
din România.
”Imediat ce aprobăm și această OUG vom putea închide un al treilea infringement în domeniul
gestionării deșeurilor. Ordonanța va impune peste tot în țară colectarea separată a deșeurilor
pe patru fracții: hârtie, plastic, sticlă și deșeu menajer. Cred că doar prin legi ferme și amenzi
pe măsură vom putea impulsiona economia circulară și vom putea atinge țintele pe care ni le-am asumat în fața Comisiei Europene. Colectarea separată a deșeurilor este cheia pentru reducerea depozitării deșeurilor la groapa de gunoi și pentru stimularea tranziției la economia circulară”, a mai spus ministrul Barna Tánczos, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
DIRECȚIA DE COMUNICARE