”Paradisul verde” din inima orașului își deschide porțile pentru buzoieni

Directorul Direcției Silvice Buzău, inginerul Constantin Moiseanu, a înțeles importanța exploatării în condiții optime a pepinierei silvice amplasate în municipiul Buzău, o adevărată oază de verdeață pentru buzoieni. Puieții crescuți aici sunt vitali pentru lucrările de împădurire planificate an de an pe raza ariei de competență a Direcției Silvice Buzău, dar reprezintă un potențial de aprovizionare pentru instituțiile din domeniu din întreaga țară. Mai nou, Constantin Moiseanu vrea ca arbuștii ornamentali din pepinieră să ajungă și la buzoienii care vor să-și planteze în curte un astfel de exemplar.

La pepiniera Direcției Silvice Buzău din Simileasca se lucrează din greu, chiar dacă soarele arzător face ca truda să fie și mai istovitoare.
Se intervine la plopul alb, puieți necesari pentru lucrările de combatere a eroziunii solului în zonele umede.

Paradisul verde se deschide privirilor arătând splendoarea unui peisaj de basm. Arborii ornamentali de o frumusețe rară așteaptă să aducă frumusețe și bucurie în spațiile publice sau în curțile buzoienilor.

Direcția Silvică Buzău produce în Pepiniera Silvică Simileasca, din nordul municipiului Buzău, puieți forestieri de stejar, fag, frasin, paltin, cireș, salcâm, nuc, tei, plop, arțar și puieți ornamentali de brad, tuia, stejar roșu, hibiscus, mahonie, gutui japonez sau castan. Pepiniera Silvică Simileasca are 47 de hectare și produce și puieții necesari acțiunilor de împădurire. Regia Națională a #Pădurilor#Romsilva produce anual în cele 7 pepiniere centrale și 580 de pepiniere silvice ale ocoalelor silvice circa 50 de milioane de puieți forestieri, din 60 de specii, și peste 1,2 milioane de puieți ornamentali din peste 250 de specii.