Pregătirile pentru campania de vaccinare anti-Covid sunt în linie dreaptă

Instituția Prefectului: COMUNICAT DE PRESĂ

29.12.2020

Pregătirile pentru campania de vaccinare anti-Covid sunt în linie dreaptă. La nivelul Instituției Prefectului – Județul Buzău au fost parcurse toate etapele de pregătire necesare bunei desfășurări a vaccinării populației. Prefectul județului Buzău, Leonard Dimian a organizat mai multe ședințe alături de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, managerii spitalelor, reprezentanți ai structurilor MAI și ai MAPN. Ultima ședința s-a desfășurat astăzi, 29 decembrie, la sediul Instituției Prefectului, în cadrul căreia au fost puse la punct ultimele detalii înainte de demararea vaccinării.

Astfel, în prima etapă vor fi vaccinate persoanele incluse în categoria lucrătorilor din domeniile sănătății și social (public și privat). Imunizarea acestora se va face în 5 centre de vaccinare amenajate în unități sanitare ( Spitalul Județean de Urgență Buzău, Spitalul Râmnicu Sărat, Spitalul de Psihiatrie Săpoca, Spitalul Orășenesc Nehoiu și Spitalul de Boli Cronice Smeeni). În toate aceste unități au fost amenajate centre de vaccinare compuse din săli de triaj, cabinete de vaccinare, săli de supraveghere post-vaccinare.

În prezent, managerii spitalelor întocmesc listele cu personalul medical care va fi imunizat cu primele doze de vaccin anti-Covid, care vor ajunge la Buzău, cel mai probabil, în data de 4 – 5 ianuarie 2021.

Urmează ca DSP să solicite la Centrul regional din Constanța prima tranșă de vaccinuri duminică, pe 3 ianuarie 2021, iar cele 975 de doze vor ajunge la Buzău pe data de 4 ianuarie, urmând ca imediat, pe 4-5 ianuarie, să fie imunizate primele persoane. Startul campaniei de vaccinare la Buzău este așteptat cu nerăbdare după aceste luni de pandemie, perioadă care ne-a pus la grea încercare, dar pe care am reușit o ținem sub control prin măsurile pe care le-am adoptat constat. Dovadă stă și rata de îmbolnăviri, care este astăzi de 1,16/1000 locuitori la nivelul județului și de 2,74/1000 la nivelul municipiului Buzău, cifre care vor conduce la o relaxare a măsurilor impuse începând cu 31 decembrie. Așa cum am făcut pe parcursul acestui an, aș dori să solicit din nou sprijinul cetățenilor din județul nostru și îi încurajez pe toți să se vaccineze anti-Covid pentru că este singura armă cu care putem învinge virusul. A fost un an greu pentru toți, dar acum avem speranța că viețile noastre se îndreaptă către normalitatea pe care o așteptăm de atâta vreme, iar acum depinde de noi ca această speranță să devină certitudine”, a declarat prefectul județului Buzău, Leonard Dimian.

În cea de-a doua etapă de vaccinare este inclusă populația cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale, iar cea de-a treia etapă include populația generală. Pentru aceste două etape, la nivelul județului s-au amenajat 18 centre de vaccinare în 12 localități (7 în municipiul Buzău și câte un centru în Râmnicu Sărat, Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele, Vadu Pașii, Vernești, Berca, Pârscov, Smeeni, Mărăcineni, Merei).

În același timp, activitățile pentru prevenirea răspândirii SARS CoV-2 în Buzău sunt permanente. Tocmai am traversat perioada sărbătorilor de Crăciun și, la nivelul județului nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar forțele de ordine au fost la datorie 24 de ore din 24. Pentru a preîntâmpina evenimentele nedorite din perioada Revelionului, astăzi a avut loc o videoconferință condusă de domnul ministru al Afacerilor Interne, Lucian Bode, ședință în care s-a discutat despre măsurile ce se impun în aceste zile de sărbătoare.