Carmen Ichim, un sprijin important pentru Prefectura Buzău

Situația alarmantă prin care trece Buzăul, prin expansiunea rapidă a cazurilor de COVID, pesta porcină africană și situația dramatică în care se găsește echipa de conducere a DSP Buzău, a făcut ca cel mai bun manager din administrație pe care l-a avut Buzăul să-și îndrepte atenția asupra problemelor și să sară în ajutor. Comisarul șef al Gărzii de Mediu, Carmen Ichim, a rămas mereu alături de buzoieni, și chiar dacă s-a retras la Garda de Mediu, a rămas în echipă. Primarii din toate comunele din județ au primit mereu sprijinul său, iar experiența dobândită în lupta cu focarele de pestă porcină africană a constituit o bază puternică de plecare în lupta cu noul COVID. Se pare că acum criza prin care trece Buzăul, criza de personal de la conducerea DSP, infectat de noul virus și extenuarea celor care au vegheat până acum în lupta pentru sănătatea buzoienilor, o aduce pe Carmen Ichim în prima linie, pentru a găsi soluții și a gestiona o situație de-a dreptul dramatică. Carmen Ichim nu poate sta departe de problemele buzoienilor. Nu a făcut-o nici până acum, dar o convocare oficială alături de echipa de coordonare de la nivelul județului ar fi de dorit. Așa cum se spune, la situații limită trebuie avut încredere numai în profesioniști, iar Carmen Ichim este unul dintre cei mai buni profesioniști din Buzău. Nu știm dacă până acum prefectul Buzăului i-a cerut oficial sprijinul, dar expertiza fostului prefect este necesară în acest moment pentru binele și sănătatea buzoienilor.