Carmen Ichim: Mesaj de Ziua Copilului!

Copiii sunt speranța noastră, să îi ocrotim!

La 1 iunie este Ziua Copilului. O zi în care fiecare părinte caută să-i ofere un cadou copilului său. Este ziua în care fiecare dintre noi are dreptul să se simtă măcar pentru un moment copil și să trăim acele clipe minunate din copilăria noastră. Copiii sunt speranța noastră, sunt viitorul nostru și prin ei putem realiza ceea ce nu am reușit noi. O lume mai bună, o lume mai fericită, o lume așa cum am fi vrut noi să fie. Pentru copii, pentru bunăstarea lor, pentru viitorul lor trebuie să facem orice efort ca nimic să nu le umbrească acel strop de fericire pe care îl simțim noi astăzi. Desprinși din lumea copilăriei vedem că lucrurile nu sunt tocmai așa cum le-am dorit noi. Am muncit mult și totuși nu am reușit să creăm acel cadru legislativ prin care fiecare copil să fie ocrotit. Acea societate în care un copil să nu se mai culce flămând. Acea școală în care toți copii să fie evaluați după meritul lor. Avem copii buni, inteligenți, cuminți și harnici, dar oare toți se simt la fel de fericiți? În această zi, noi oamenii responsabili, trebuie să ne gândim și mai mult la ceea ce trebuie făcut acum pentru acești copii care au nevoie de noi. Mai târziu se vor gândi ei pentru ceilalți, dar noi tebuie să ne implicăm acum.
La mulți ani, dragi copii! Să vă bucurați de clipele minunate ale copilăriei!