“Mâine se decide azi”, pentru o recuperare verde și echitabilă

        București, 13 mai 2020

“Mâine se decide azi”, pentru o recuperare verde și echitabilă

Organizații din societatea civilă vor să fie parte a soluționării crizelor cu care se confruntă acum România –  de sănătate, economică, climatică, ecologică. „Mâine se decide azi” este alternativa propusă decidenților și partidelor politice, în urma consultărilor dintre peste 10 organizații neguvernamentale și specialiști din zonele de mediu, economie, sănătate, educație și democrație. Măsurile propuse ar trebui implementate rapid, pentru ca România să înceapă să se facă bine.

Pandemia prin care trecem e, fără îndoială, o sursă imensă de suferință și un punct de cotitură în istoria omenirii. Însă această criză deschide o fereastră prin care putem privi cu atenție la lucrurile care contează și ne dă ocazia unică de a repara ce am făcut greșit în trecut.

Alegerile pe care autoritățile le fac acum pentru a lupta împotriva pandemiei, în efortul de a rezolva criza sistemului de sănătate și de a diminua șocurile din economie, vor avea un impact profund asupra viitorului nostru. E momentul ca decidenții să acționeze vizionar și transparent, pentru a depăși acest punct critic și a fi pregătiți în fața oricărui tip de criză viitoare: economică, climatică, ecologică, de sănătate. Prin urmare, orice măsură luată astăzi trebuie să așeze fundația pentru o tranziție către o altfel de societate: sănătoasă, echitabilă, construită în jurul binelui comun și cu grijă pentru natură.

Măsurile cheie pe care le propunem sunt disponibile pe mainesedecideazi.ro, sub forma unei petitii. Pentru a sprijini și grăbi implementarea acestora, îndemnăm cetățeni, oameni de știință, artiști, organizații, autorități, lideri de opinie, pe toți cei care se implică în bunul mers al societății să se alăture acestui demers.