Ferilizarea solului se lasă cu reclamații

”În data de 15 aprilie 2020, o echipă de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău a verificat sesizările unor locuitori ai comunelor Glodeanu Siliștea și Scutelnici, cu privire la deversarea de dejecții de origine animalieră pe terenuri de pe raza celor două localități”, ne anunță Garda de Mediu Buzău.

Pe durata controlului, comisarii de mediu au constatat că un agent economic efectuează lucrări de împrăștiere a dejecțiilor animaliere pe un teren agricol în suprafață de circa 40 de hectare, în scopul fertilizării acestuia în mod natural, în locul fertilizării cu îngrășăminte chimice, conform autorizației de mediu deținute, cât și studiului pedologic și agropedologic.

Echipa de control a impus agentului economic măsuri de respectare a autorizației de mediu, urmând ca fertilizarea terenului cu îngrășământ natural să se efectueze în perioada stabilită conform actelor de reglementare, pe terenurile pentru care a fost realizat studiul pedologic și agropedologic.