Corupție sau indolență?

Mărgărit GROSU

Trei copii de pe strada Islazului așteaptă cu nerăbdare să înceapă cursurile școlare și nu numai pentru bucuria de a fi între prieteni, între colegi sau cu profesorii iubiți. Ei vor să scape măcar pe perioada cursurilor de zgomotul produs de un investitor care taie marmură în fața casei lor. Nu s-au putut bucura de vacanță, nu au ieșit la joacă în fața casei și nici pe strada modernizată de primar, din cauza prafului și a poluării fonice. Au stat în casă cu geamurile închise, căutând să acopere zgomotul făcut de mașinile de debitat cu muzica de la televizor. Nu pot citi, nu pot scrie și nici învăța pentru că într-un asemenea șuierat de discuri în lupta cu piatra nu te mai poți concentra. Autoritățile publice locale au ignorat glasul micuților. Nu le pasă de ei și nici de riverani, care au făcut plângeri peste plângeri. Direcția de Sănătate Publică a dat aviz favorabil investitorului să-și monteze mașinile de debitat, chiar dacă un Ordin al Ministrului interzice categoric astfel de activități la o distanță mai mică de 15 metri de ferestrele localnicilor. Până la cei trei copii sunt doar 12 metri și în mod normal nimeni nu ar fi dat un asemenea aviz, numai că reprezentantul de la D.S.P. Buzău a măsurat oblic, către fereastra altui vecin mai îndepărtat, ignorând suferința micuților și călcând în picioare dispozițiile legale și atribuțiunile de serviciu.

Lanțul slăbiciunilor

În nomenclatorul activităților, publicat odată cu legislația de mediu, ” tăierea și fasonarea pietrei” reprezintă activități cu impact major asupra mediului, dar celor de la Agenția de Mediu Buzău nu le-a păsat de asemenea reglementări. De altfel, directorul de la Agenția de Mediu Buzău, nici nu știa locația pentru care a eliberat autorizația de mediu. Mi-a spus că ei nu merg pe teren, e treaba celor de la Garda de Mediu, chiar dacă în lege se prevede clar obligativitatea verificării pe teren a obiectivului de autorizat. Astfel, că în baza actului fals emis de Direcția de Sănătate Publică, Agenția de Mediu a emis Autorizație de Mediu pentru ” tăierea și fasonarea pietrei” la o distanță de 12 metri de fereastra celui mai apropiat vecin, fereastra micuților.

Ce spune legea?

Ordinul nr. 994/2018 pentru modificarea și completarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014

Art. 5. –

(1) Unitățile cu capacitate mică de producție, comerciale și de prestări servicii, discoteci, cluburi de noapte, care prin natura activității acestora pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc., se amplasează numai în clădiri separate.
2) Unitățile menționate la alin. (1) se amplasează la o distanță de minimum 15 m de ferestrele locuințelor.

Revenim cu un material cutremurător care arată ignoranța, neputința, lașitatea, lăcomia, meschinăria și întreaga mizerie în care se complac unii funcționari publici și nu numai, pentru o mică atenție, pentru a îndeplini un ordin sau pur și simplu din slugărnicie față de cei care își etalează banii. Și toate astea, în detrimentul unor oameni onești, în fața unor copii nevinovați, nevoiți să suporte zgomot și praf pentru bunăstarea unui investitor.

Așteptăm implicarea prefectului, Carmen Ichim, singurul om capabil să urnească bolovanul indolenței sub care se ascund unii funcționari publici și singurul om competent să îndepărteze pata de rușine care se întinde din ce în ce mai curajos peste unele instituții ale statului.