Cecilia Manolescu s-a întors la cârma I.T.M. Buzău

Unul dintre cei mai buni profesioniști s-a întors la muncă într-o instituție a cărei decădere se vede de la o poștă. Este vorba despre Cecilia Manolescu care vine, după o hotărâre judecătorească, să facă ordine în ceea ce a mai rămas din măreția instituției, I.T.M. Buzău. ”Vineri am primit ordinul ministrului de repunere în funcție și astăzi a fost prima zi de muncă în instituție”, ne-a declarat inspectorul șef al I.T.M. Buzău, Cecilia Manolescu. Până acum, în fruntea instituției a fost un domn în vârstă, care avea mari probleme de somn. Dormea și la birou, dar nu se putea abține nici la ședințele ținute de prefect, la care ațipea când și când. Funcționarii de aici, de altfel de elită, i-au copiat cusurul, astfel încât, nu mai nimereau nici ei societățile la care mergeau în control. Nici baza legislativă nu mai era la ea acasă, astfel încât un patron prins cu cinci oameni la muncă la negru a fost amendat cu doar 2.500 de lei. I.T.M. Buzău, instituția renumită pentru prestigiul ei, s-a evidențiat în timp prin profesioniștii care activau aici. Prinși între ciocan și nicovală, funcționarii de la I.T.M. Buzău și-au făcut întotdeauna datoria în litera și spiritul legii, chiar dacă presiunile politice sau de altă natură au fost enorme. Nici politicianul și nici omul de afaceri nu cuteza să intimideze un inspector de la I.T.M. Buzău. În ultima vreme s-a întâmplat ceva. Printr-o ordonanță dată de Mihai Tudose, cât timp a fost lucid între două șprițuri, presupunem, legislația în domeniu s-a făcut praf și pulbere ca și prestigiul oamenilor de aici. Munca la negru este premiată, iar inspectorii I.T.M. trebuie să asiste la fals și uz de fals pentru a-i scăpa de amenzi pe patroni.