Zona calamitată de viitura produsă pe 6 mai în comuna Micești, inspectată de ministrul apelor și pădurilor

Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, aflat într-ovizită de lucru în județul Argeș, s-a deplasat miercuri  pe raza UAT Micești, pentru a analiza la fațalocului situația creată de viitura formată pe pârâul Păuleasca, în seara zileide 6 mai 2019.

Demnitarula fost însoțit dedirectorul generalal Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, consilierul peprobleme de ape, Costică Sofronie, și directorul Administrației Bazinale de Apă(ABA) Argeș – Vedea, Bogdan Florian Gorunescu, iar din partea autoritățilorlocale prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea,președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Dan Manu, senatorul ȘerbanConstantin Valeca, eurodeputatul Maria Gabriela Zoană.

La fața locului,delegația a fost întâmpinată de primarul comunei, Dumitru Voicu. În acest context,ministrul a spus că îl va informa pe premierul Viorica Dăncilă cu privire laproblemele existente în această zonă și îi va propune alocarea unor fonduri înregim de urgență pentru regularizarea acestui curs de apă, astfel încâtlocuitorii zonei să nu mai fie expuși riscului la inundație.

ABA Argeș-Vedea a intervenit în zonaafectată cu mai multe utilaje, resursă umană și materiale (anrocamente) pentrurealizarea, în regim de urgență, a unor lucrări de protecție a malurilor laconfluența celor două pâraie: Păuleasca și Valea Troislav. Lucrările continuăpentru stabilizarea malurilor în aval.

Cu acest prilej,ministrul Ioan Deneș a făcut și un apel la cetățeni și la agenții economici sănu mai depoziteze deșeuri pe malurile apelor pentru că acestea, în cazul unorviituri, cum a fost cea de la Micești, pot deveni reale baraje în calea apei,motiv pentru care case, gospodării și terenuri agricole pot fi inundate.

De asemenea,demnitarul a precizat că acumulările în care acestea ajung sunt, totodată,sursa de aprovizionare cu apă brută, sursă din care se alimentează serviciilemunicipale responsabile cu furnizarea apei potabile pentru cetățeni. Concret,poluarea cursurilor de apă pune în pericol atât siguranța locuitorilor cât șisănătatea acestora. 

În seara zilei de6 mai, precipitațiileînregistrateîn bazinul hidrografic al râului Doamnei (aproximativ 30 l / mp – 1 oră), pepârâul Păuleasca și Valea Troislav, au dus la crearea unei viituri care aafectat punctual mai multe poduri/podețe din administrarea primăriei Micești,apărările de mal ale acestora și ale DJ riveran.

Punctul principalal viiturii a fost la confluența pârâului Păuleasca și Valea Troislav, unde,din cauza viiturii create, a fost ruptă o apărare de mal de pe Valea Păuleasca,fiind în pericol mai multe gospodării. Viitura a antrenat numeroase deșeurimenajere (peturi, resturi textile, resturi vegetale) care au fost aruncate dediverși cetățeni pe malurile pârâului. Mare parte din acestea au ajuns înAcumularea Prundu, motiv pentru care ANAR a început o operațiune de colectare aacestor deșeuri.

Direcția de Comunicare și Resurse Umane