Campania națională de informare „APĂR APA!”a ajuns la Buzău

Mărgărit GROSU

În prezența prefectului Carmen Ichim, a secretarul de stat din Ministerul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, a primarilor, directorilor de deconcentrate și a fermierilor, s-a desfășurat astăzi în sala mare a Consiliului Județean Buzău, o acțiune de informare asupra campaniei demarată la nivelul Ministerului intitulată ” Apăr Apa”.

Ministerul Apelor și Pădurilor a lansat pe 7 ianuarie 2019, Campania națională de informare „APĂR APA!”, parte a proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” implementat de M.A.P. și finanțat dintr-un împrumut al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD).

România are peste 3 milioane de ferme mici (sub 5 ha), majoritatea practicând  agricultură de subzistență. Campania „APĂR APA!” se adresează, în principal, fermierilor mici care, fie din lipsă de informare, fie din lipsă de mijloace, nu respectă condițiile minimale pentru protecția apelor împotriva poluării cu nutrienți.

Cauza majoră a acestui tip de poluare o constituie gospodărirea necorespunzătoare a gunoiului de grajd, depozitat de cele mai multe ori direct pe pământ, iar scurgerile acestuia ajung direct în prima pânză de apă freatică și, de acolo, în fântânile oamenilor.